FINA lui Ponta are salar de nabab la ASF! În ce funcție a fost nuimită
- Mihai Şoica
- 8 decembrie 2017, 19:25
Autoritatea de Supraveghere Financiară va avea un nou director al Direcției pentru Protecția Consumatorului. Noul director nu are experiență în domeniul asigurărilor, fiind absolvent de studii în filosofie.
Ioana Cazacu este fina lui Victor Ponta iar de curând a fost numită de prim-vicepreședintele ASF, Ovidiu Wlassopol, nimeni altul decât fostul soț al actualului ministru al Muncii, Olguța Vasilescu, în funcția de director al Direcției pentru Protecția Consumatorului, în cadrul ASF.
Salariul lunar pe care fina lui Ponta il va încasa de la ASF este estimat la 30.000 de lei. În trecut, Ioana Cazacu a ocupat funcția de director la Departamentul pentru Egalitate de Șanse, cu rang de secretar de stat, în cadrul Ministerului Muncii. Cazacu provinde din PSD Maramureș și a fost măritată cu Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Tot la ASF a mai fost numită, într-un post călduț și soția ministrului de Finanțe, Ionuț Mișa, Monica.