Fiecare român cu durerea lui. Scrisoarea săptămânii. „Caricatura de pod de la Ivănești, Vaslui. Așa se fac afacerile!”
- Felix Mihai Badea
- 29 august 2015, 00:00
Mă numesc Mihai Tonescu și sunt din comuna Ivănești, județul Vaslui.
Mai întâi o scurtă apreciere asupra activității DNA:
- după 25 de ani de corupție și mizerie morală - a apărut o rază de soare pe tărâmul dreptății și normalității: Laura Codruța Kovesi și DNA.
Mărturisesc că nu mai speram la o asemenea schimbare în societatea românească - măcinată de instinct mafiot, șmecherie comunistă și dispreț față de caracterul uman. Ceea ce faceți dumneavoastră nu este doar datorie profesională, nu este doar patriotism, ci este SACRIFICIU. Într-o țară ca România trebuie să ai foarte mult curaj și, mai ales, spirit de sacrificiu pentru a încerca să intronezi DREPTATEA ȘI NORMALITATEA. Sincer vă mulțumesc că existați. Vă doresc din suflet succes național și internațional.
Ca simplu cetățean al comunei Ivănești observ și eu atitudini, comportamente, mentalități etc.
Pot enunța cazul primarului (nu cu intenția de a-l reclama, dat fiind faptul că aveți probleme și cazuri mult mai importante decât acesta), ci doar pentru a evidenția un mod de viață. Deci:
- primarul s-a gândit să construiască un pod (pentru binele comunei!!!). A ordonat construcția podului și a fost foarte atent la bani: cât să aloce pentru pod și cât să ia el ca primar (autor moral al podului). Desigur, construcția podului a fost o batjocură, fără infrastructură puternică, fără concepție inginerească, cu materiale ieftine și puține, în pripă, fără un minim de calitate. La această caricatură de pod s-a alocat o sumă consistentă. Nu mă pricep la legislația în materie, cert este faptul că primarul a băgat în buzunar o sumă frumoasă, chiar foarte mare în comparație cu salariul lui de primar, fără vreo contribuție benefică pentru comuna Ivănești.
Același primar a primit din partea Uniunii Europene (gratis) o cantitate importantă de îngrășaminte pentru pajiști, mai precis (în mod expres) pentru pașunea comunală - ce se cuvine a fi folosită de toți sătenii pentru vaci, cai, capre etc. Ca orice primar (PSD) care se respectă - domnul Novac are propria lui fermă zootehnică (vaci, viței, oi, porci etc.) la care se adaugă o suprafață importantă de teren (luată de la săteni în arendă), inclusiv pășune pentru animalele lui. El a folosit importanta cantitate de îngrășăminte (destinată publicului comunal) în scop personal, adică a împrăștiat-o pe pășunea lui (din ferma lui) pentru a-i crește productivitatea, adică iarba mai mare și mai bună pentru animalele lui. Așa se fac afacerile!!! În aparență, nimeni nu e deranjat de istețimea primarului Novac (care este, de fapt, un comunist descurcăreț).
Dacă aceste rânduri de mai sus prezintă un minim de interes pentru dumneavoastră - voi fi bucuros că v-am trimis acest mesaj. Eu sunt un om sărman (chiar dacă am studii bune) și nu-mi pot permite să lupt împotriva corupției (mai ales că am 58 de ani). Vă las pe dumneavoastră să vă urmați destinul de luptători...
Cu respect, Mihai Tonescu
Răspunsul DNA
„Vă mulțumesc pentru transmiterea mesajului, însă faptele descrise nu sunt de competența noastră, ci a Parchetului de pe lângă Judecătorie (în privința banilor obtinuți în cadrul schemelor de sprijin pentru suprafețe agricole, banii nu au o destinație legală – nu există obligativitatea utilizării lor într-un anumit scop – astfel încât «schimbarea destinației» acestora poate, eventual, constitui infracțiunea de delapidare). Astfel, petentul se poate adresa PJ Vaslui. O zi cât mai bună!
Cu stimă, Florin-Bogdan Munteanu, Procuror-șef al Serviciului Teritorial Iași din cadrul DNA”
„Cel mai important cartier”
În ultimii 54- 55 de ani de când i s-au pus bazele, s-a născut, a crescut, s-a maturizat și este acum în viață, încă, nu s-a spus și nu s-a scris aproape nimic despre „Balta Albă”, apoi „Titan”, fostul cel mai important cartier industrial din Sudul Capitalei. Dar și astăzi se vede acest lucru. Oamenii sunt civilizați, cultivați, cu mai mult bun simț decât media, în plus au o sursă constantă de OXIGEN, care nu le-a fost sistată ca în „prea lăudatul”, nu se știe cauza nici acum, a DRUMULUI TABEREI. Pe când și în cartierul „TITAN”, domnilor ziariști, publiciști, reporteri ș.a.m.d.? Primarii nu au fost la Procuratură ca în alte sectoare, s-au ocupat de cartier, de parc, de viața culturală și divertisment, nu am văzut nici nu am auzit de „drogați!, hai, cartierul a așteptat destul, și cei doi «NEGOIȚĂ» care nu sunt rude, ba, din contră, suflecați-vă mânecile DOMNILOR REPORTERI, să mai auzim și de ... bine!
M. Pătrășcan- București
Apel disperat al unui bolnav cu hepatită C grad de fibroză 4
Am început să informăm opinia publică prin mijloace simple, primare, despre faptul că în țara noastră, sub privirile românilor, are loc un genocid asupra bolnavilor (nu puțini la număr, aproximativ 800.000) de hepatită C, pe care sistemul de sănătate din România i-a îmbolnăvit din 2000 încoace și cărora nu le dă nicio șansă la vindecare, implicit la viață. Cu atât mai mult cu cât, în România, există tratamente pentru vindecare, dar permisibile numai celor cu bani foarte mulți, câștigați de mulți dintre aceștia destul de suspectibil, iar noi, cei de rând, nevoiași, neavând nicio șansă în fața morții, fiind la un pas de ciroză și de cancer hepatic. Dumneavoastră, reprezentând a cincea putere în stat, consider că aveți, în primul rând, datoria umană, morală și socială, și apoi profesională, de a transmite necontenit o campanie întregii clase politice, până la soluționare, de a ne da sprijinul și dreptul la sănătate și viață în mijlocul celor dragi, punând la dispoziția instituțiilor sanitare noile terapii de vindecare a acestui flagel. În caz contrar, cu tot respectul, vă pot considera părtași la acest genocid al acestor oameni, români disperați, care caută sprijin la toate instituțiile care mai au suflet în această țară să facă un bine acestei nații române, atât de bolnavă.
Cu tot respectul pentru întreaga clasă jurnalistică din România, un bolnav de hepatită C fibroza f4.
Dragi cititori,
Această pagină vă este dedicată în fiecare sâmbătă. Am vrea să cuprindă cât mai multe semnale de la dumneavoastră, de aceea vă rog să ne trimiteți texte scurte, despre lucruri de interes public, lucruri care vă frământă și cărora nu le-ați găsit rezolvare.
Așteptăm scrisorile dumneavoastră pe adresa: „Evenimentul zilei, Bd. Dimitrie Pompeiu nr 6, sect. 2, București”.
Vă mulțumesc pentru că ne sunteți aproape!
Să aveți o săptămână minunată!
Simona Ionescu, redactor șef