Cum să-ți reduci factura la gazele naturale

Cum să-ți reduci factura la gazele naturale

De la 1 aprilie anul curent, piața gazelor pentru populație este liberalizată pe segmentul preţurilor de achiziţie. Practic, consumatorii casnici își pot alege furnizorul de gaze naturale și pot obține tarife mai mici în funcție de oferta aleasă.

Aproximativ 95% din consumatorii casnici de gaze naturale sunt arondați, atât pe partea de distribuție, cât și pe partea de furnizare, la cei doi mari jucători de pe piață: E.ON, pentru jumătatea de nord a ţării, şi ENGIE, pentru jumătatea de sud.

Acum, au apărut firme care urmăresc să le ia din clienţi, iar unele vin şi cu preţuri mai mici decât ale lor. Potrivit Comparatorului de Tarife pus la dispoziţie de Autoritatea Națională pentru Reglementare în Energie (ANRE), avantajul renunţării la actualul furnizor şi trecerea la un altul este de maximum 10%, conform unei analize realizate de revista Capital. Pentru standardizare, am ales criteriile cele mai uzuale pentru un consumator casnic: racordat la sistemele de distribuţie, toate serviciile reglementate incluse, consum de tip B1, până la 23,25 MWh anual.

Prețul cel mai mic

Ne puteți urmări și pe Google News

În Bucureşti, unde referinţa de preţ este ENGIE, cu un preţ de 111 lei/ MWh, fără TVA, o ofertă alternativă mai bună este doar cea a Energy Gas Provider, care vine cu un preţ de 109 lei/MWh. Firma nu cere garanţii, cu excepţia situaţiei în care potenţialul client are un istoric de rău-platnic. Plata este la 30 de zile, exact ca şi la ENGIE. Tehnologica Radion, firma care este mai cunoscută pentru construcţii civile, are şi ofertă de furnizare gaze pentru clienţii casnici, la un preţ de 111 lei/MWh, acelaşi ca al ENGIE. Plata se face la 30 de zile, fără garanţii. În Ploieşti, unde referinţa este preţul de 111 lei/MWh, al ENGIE, cea mai bună ofertă alternativă este tot a Energy Gas Provider, la 109 lei.

Bătaia pe clienţi se dă în nordul ţării

Şi pentru jumătatea de nord a ţă- rii, aflată sub reţeaua de distribuţie a E.ON, există firme cu oferte mai bune decât referinţa, cea mai atractivă, fiind aici cea a Tehnologica Radion. Fie că locuiţi în Iaşi, Neamţ, Bistriţa-Nă- săud, Oradea sau Satu-Mare, ofertele alternative sunt aceleaşi, ca şi referin- ţa şi termenii contractuali. Însă, preţul de furnizare este altul, pentru că şi referinţa E.ON este alta. Astfel, Tehnologica vine cu un preţ final, fără TVA, de 116 lei/MWh, mai mic cu 9% faţă de al referinţei E.ON – 130 lei/ MWh. Apoi, urmează Gazimir Iaşi, cu 117 lei/MWh, WIEE, cu 118 lei, Cordun Gaz, cu 120 de lei. În total, un număr de peste 15 firme au o ofertă pentru casnici mai bună decât a referinţei, cu mult mai multe decât în cazul ENGIE. Acest lucru este posibil, pentru că există o plajă mai mare de a „jongla” cu preţul de achiziţie al gazului. În general, românii din jumătatea de nord a ţării plătesc un preţ pentru gaze mai mare decât cei din sud. Aceasta pentru că, Moldova şi Transilvania, zone prin excelenţă deluroase şi muntoase, necesită costuri mai mari cu transportul şi distribuţia gazului. Ca o notă distinctă, avem judeţul Mehedinţi. Aici avem o altă referin- ţă de preţ pentru casnici, nici ENGIE, nici E.ON, ci Mehedinţi Gaz, o firmă cu o „enclavă” de distribuţie şi furnizare de gaz pentru casnici. Aici, cea mai bună ofertă alternativă este cea a Energy Gas Provider, 123 lei/MWh, referinţa fiind 140,5 lei/MWh.

Cum treci la un alt furnizor

Un consumator de gaze în regim reglementat îşi poate schimba furnizorul în trei săptămâni, iar vechiul furnizor nu se poate opune unei astfel de decizii, chiar dacă respectivul consumator înregistrează debite restante, potrivit unei proceduri de lucru create de ANRE. Pentru fundamentarea deciziei de a schimba furnizorul, trebuie să faceţi comparaţii de preţ, dar şi de clauze. Nu întotdeauna preţul ar trebui să fie unicul criteriu pe baza căruia să vă fundamentaţi o astfel de decizie. Clauzele contractuale sunt, de asemenea, importante. Spre exemplu, termenul de la scadenţa ultimei facturi la care vi se sistează furnizarea gazelor este foarte important. Modalităţile de plată sunt iarăşi importante, ca şi durata contractului. Numărul de echipe care se ocupă cu remedierea avariilor este de luat în considerare. Lista furnizorilor cu licenţă se găseşte pe site-ul ANRE, unde se află şi comparatorul de tarife.

Obligația distribuitorului

În vederea schimbării furnizorului de gaze naturale, clientul final transmite la furnizorul nou un acord de schimbare. „Prin acest acord, clientul împuterniceşte noul furnizor să solicite operatorului de reţea, fie Distrigaz Sud, fie E.ON, schimbarea efectivă a furnizorului la locul său de consum şi să-i notifice actualului furnizor denunţarea unilaterală a contractului”, se arată într-un ordin al ANRE.

Furnizorul actual nu se poate opune denunţării de către clientul final a contractului în vigoare în cazul în care nu a expirat perioada minimă contractuală şi nici în cazul existenţei unor debite neachitate de clientul final. Cu alte cuvinte, în orice zi şi indiferent dacă înregistraţi debite restante sau nu la factura de gaze, puteţi să vă mutaţi la un alt furnizor. Pentru plata datoriilor, dacă acestea există, este o perioadă de 42 de zile de la ruperea contractului.