Mi-am petrecut la „Evenimentul zilei” cele mai multe duminici din cariera care, ani în șir, s-a confundat cu viața mea.
AUTOR: Horia Ghibuțiu
Cam așa era devotamentul cu care era slujită „Bulina roșie”, apoi cea albastră (mai știți ediția ziarului care alungase „Libertatea” de pe piața de dupăamiază?), ulterior, globul pământesc de pe frontispiciul cotidianului devenit un mijloc de informare temut. Genul de tipăritură care dădea jos miniștri și biruia multinaționale care își extenuau angajații, întrucât cultiva un gen jurnalistic, defunct azi, numit investigație.
Am adunat, în vreo patru perioade la EVZ, mai bine de jumătate din sfertul de veac în care am făcut presă. Am lucrat cu Ion Cristoiu, apoi cu Cornel Nistorescu și de la fiecare dintre acești nu doar făcători de gazetă, nu numai ziariști până în prăsele, ci și întemeietori ale unor școli de presă redutabile, am ciugulit cât am putut.
La EVZ mi-am făcut și prieteni, prieteni adevărați, cum suntem și acum. Am fost în tranșee cu Alin Paicu, ziaristul care așterne frazele cu un har demn de cel al lui nea Vanea Chirilă, am supraviețuit obuzelor trase de șefi sau de colegi doar pentru că ne păzeam spatele unul celuilalt împreună cu Laurențiu Manolache, cel mai valoros editor pe care l-am cunoscut, am râs și m-am minunat de capacitatea lui Andrei Velea de a da titluri pe care merita să le buchisească și autorul titrării „Headless body in a topless bar”. Să nu uit, aici a debutat Andrei Crăciun, cel ce avea să scrie, la 15 ani de EVZ, o carte ce s-ar cuveni să fie studiată în universități.
Să scriu în aceeași pagină cu H.-R. Patapievici a fost evenimentul vieții mele profesionale, să mai și tăifăsuim a fost peste ce puteam spera de la un serviciu, suficient cât să nu regret duminicile pomenite la început.
A fost puțin, dar frumos. Cred că doar nostalgia te poate face să enunți asemenea banalități după o viață în care ai cruțat spațiul tipografic de platitudini ca să faci loc știrii ca lumea, comentariului pertinent, anchetei oneste.
Recomandările noastre
