Undeva, la capătul primului dig de Nord al vechiului port Constanța se află o clădire pe care constănțenii o numesc „Cuibul Reginei”. A fost locul de unde, vara, Carmen Sylva își lua rămas bun de la marinarii care plecau din port. Azi e muzeu, dar nimic nu a mai rămas din parfumul vremurilor de acum mai bine de un secol

Oficial i se spunea Pavilionul Regal. „Cuibul” a fost construit în anii 1909-1910, după planurile inginerului Anghel Saligny. Acesta, dealtfel este părintele noului port Constanța. Digul de nord, cheiurile, din actualul „port vechi” și silozurile de cereale sunt operele sale. „Cuibul” era, inițial o căsuță din lemn, ce amintea de forma unui vapor, amplasată pe un picior de piatră și beton și susținută de console metalice. Pe o latură era înconjurată de valuri. Se afla în spatele farului de larg al portului Constanța. Far care există și astăzi. I se spune „Farul Carol” și este nefuncțional de când portul s-a mărit, în anii 60-80. Iar „Cuibul Reginei există, dar într-o altă formă. Nu din lemn, ci din beto. Și nu mai stă în el nicio regină. În prezent este muzeu. Muzeul portului Constanța. Un loc prea puțin vizitat, dar notoriu printre constănțeni.

Reginele României și cuibul lor

Regina Maria o evocă pe predecesoarea sa, Regina Elisabeta, în „Povestea vieții mele”, cu vorbe pitorești. „O văd în picioare, pe terasa îngrădită cu fier a căsuței clădite pentru ea, pe un dig care se întinde în mare la intrarea în Portul Constanța. O căsuță ciudată, zidită de inginerii portului, cu odăi ce semănau cu cabinele vapoarelor... Carmen Sylva iubise totdeauna marea cu o iubire romantică și era una din puținele ființe cărora le e cu adevărat drag vântul”.

Farul Carol există și astăzi

Regina Maria continuă, în același registru: „Aunty (n.r. mătușa sa, Regina Elisabeta)... era întotdeauna gata la timp ca să vadă vapoarele sosind sau depărtându-se, fie ziua, fie noaptea. Albă ca o nălucă, luneca de colo-colo pe cerdacul casei încercuite de valuri, arătare scumpă celor care o priveau de pe treptele de jos. Și aici flutura mereu șervetul, dar se servea și de un megafon care trimitea răspunsuri vapoarelor ce se depărtau, binecuvântându-le calea cu belșugul de cuvinte ce-i veneau atât de ușor pe buze”.

În 1963, comuniștii au vrut să demoleze clădirea. Au eușit, parțial

Rămas fără regina sa, care a murit, pe 18 februarie 1916, peste „Cuib” urma să se abată urgia, în toamna anului 1916, când orașul și Portul Constanța au fost ocupate de trupele germano-bulgare. Ușile au fost distruse, geamurile sparte, mobilierul a fost vandalizat. Clădirea a fost refăcută după Primul Război Mondial, în anul 1923, dar pe 19 ianuarie 1927 a cunoscut o nouă lovitură: un incendiu cauzat de un scurtcircuit. Lucrările de reparație și amenajare, desfășurate în perioada 1927-1928, au transformat vechiul pavilion în clădirea care, în parte, se mai păstrează. Au urmat și alte clipe negre pentru „Cuibul Reginei”. În anul 1948, pavilionul funcționa ca spațiu de depozitare, iar mobilierul realizat după schițele lui Victor Stephănescu a fost folosit pentru dotarea personalului portuar. Iar în 1963, comuniștii au pus-o pe lista primelor clădiri vizate pentru demolare, odată cu începerea lucrărilor de extindere a portului. Atunci, și în 1966, s-a demolat o bună parte din clădire, care a fost transformată în spațiu de depozitare al șantierului.

Ultima mutilare a avut loc între anii 1983-1985.

După anii '90, ceea ce a mai rămas din pavilionul unde suverana avusese „clipe de intensă mulţumire” a fost consolidat. Din 16 octombrie 1996, la împlinirea a 100 de ani de la începerea oficială a lucrărilor de construcție și modernizare a portului, în ceea ce a mai rămas din „Cuibul Reginei” funcționează Muzeului Portului Constanța. Doar fotografiile de epocă mai amintesc că pe aici a trecut familia regală, deoarece niciun alt obiect nu mai există.

„Din vechiul „Cuib al Reginei“ nu a mai rămas decât numele, în sensul că spiritul regal a dispărut. Și chiar dacă regimul comunist a vrut să scape de orice amintire legată de monarhie, acest punct a rămas cunoscut drept Cuibul Reginei”, spune custodele Muzeului Portului, George Varsami, citat de telegrafonline.ro.

Astăzi, „Cuibul Reginei” este înconjurat de betoane și nu mai este străbătut de nobilii pași ai suveranelor țării. De pe faleză Cazinoul, răpciugos din nesimțirea edililor constănțeni, privește chior „Cuibul“. Acum, între el și Farul Carol a răsărit o clădire de beton și sticlă. Actuala Gară Maritimă.

„Ceaiuri literare și recepțiuni de o simplitate încântătoare“

Reginei  Elisabeta îi plăcea să vină în cuibul său, de la capătul digului de Nord. Fiindcă la Palatul Regal de la Prefectură, actualul Muzeu de istorie al Constanței, nu se simţea destul de aproape de mare şi mai ales destul de singură, şi-a ales, într-o zi, locul unde dorea să-şi facă un cuib mai retras. Iar șefii portului i-au îndeplinit dorinţa, construind pavilionul. De atunci, regina Elisabeta îşi făcea în fiecare an vacanţa la Constanţa, pentru o lună sau două. „În timpul şederii sale în acest oraş rareori părăsea cuibul favorit, pentru a lua parte la vreo festivitate. În schimb, însă, erau aproape zilnice la pavilion ceaiurile literare sau recepţiunile în care domina o simplitate încântătoare. Marea suverană se interesa de aproape de tot ce privea manifestările vieţii superioare în oraşul nostru. Îndeosebi arta şi caritatea împodobeau sufletul său ales”, scria publicația estivală Sirena”, pe 20 mai 1916, la câteva luni de la moartea suveranei.

O clădire enigmatică, de care nu era bine să vorbești

Inginerul Petre Covacef, supranumit nea Petrică Stabilopod, unul din inginerii care au pus bazele noului port Constanța, evocă, în prefața lucrării „Cuibul Reginei”, faima de care „se bucura” această clădire: „În anul 1968, am început să lucrez la digul de larg al Portului Constanța, ca proaspăt absolvent de numai doi ani al Facultății de Construcții Hidrotehnice. De pe treptele de piatră ale digului, vedeam o clădire enigmatică, ce ascundea o grămadă de istorie. Istorie de care fusesem văduvit în școala noului regim și despre care știam că nu era prea bine să aduci aminte. În șoaptă, umbla vorba că ar fi fost pavilionul de vară al unei regine, dar era mai bine să nu vorbești despre asta”. Acesta mai spune: „Numai piloții, cei care aduceau și scoteau navele din port, nu respectau această interdicție. Așa se face că, în nopțile liniștite, în anonimatul pâlniei megafoanelor, răsuna, parcă în spirit de frondă, anunțul făcut de dispeceratul portului: Sunt travers de Cuibul Reginei! Și astfel, în liniștea nopților de vară, sintagma interzisă se propaga din puternicile megafoane de la Poarta 4, până la Poarta 1 și hăt spre Cazino, spre deliciul chefliilor aflați la Terasa Farul, (n.r. – actuala Terasă a Colonadelor) amplasată sus pe mal, la Poarta 2”.