Elena Udrea, întâlnire, pe litoral, cu tripleta Mazăre-Constantinescu –Strutinsky-“Având în vedere relaţiile bune de colaborare, ca oameni de administraţie, m-am bucurat că am putut discuta cu dânşii, şi bea o cafea”

Elena Udrea, întâlnire, pe litoral, cu tripleta Mazăre-Constantinescu –Strutinsky-“Având în vedere relaţiile bune de colaborare, ca oameni de administraţie, m-am bucurat că am putut discuta cu dânşii, şi bea o cafea”

Elena Udrea, aflată în vacanţă pe litoral, s-a întâlnit, "la o cafea", cu Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu şi Sorin Strutinsky, cercetaţi şi ei sub control judiciar în dosare de corupţie. Întâlnirile au avut loc în diverse cluburi şi terase din nordul staţiunii Mamaia. Atât Elena Udrea cât şi Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky au dat, astăzi, “cu subsemnatul” la IPJ Constanţa.

Situaţia în care află cei trei “colegi de suferinţă”, de la Constanţa,  fiind cercetaţi sub control judiciar în diverse cauze, par să îi fi schimbat Elenei Udrea părerile despre cei cu care până nu de mult era la cuţite. “Se simte lipsa primarului. Cei cu care am vorbit spun că nu doar staţiunea Mamaia este nepregătită pentru sezon şi că şi în oraş se vede că nu mai există, la primărie, autoritate, şi că cei de acolo, probabil că nemaiavând un primar în funcţie, nu mai lucrează. Din păcate suferă constănţenii şi turiştii care vin pe litoral” , a declarat Elena Udrea la ieşirea din sediul IPJ Constanţa, unde marţi şi vineri, vine să semneze pentru măsura controlului judiciar.

Elena Udrea a constatat şi că „lucrările începute împreună cu CJ Constanţa în mandatul meu de ministru sunt blocate toate. Nu se mai lucrează la drumul spre Năvodari nu se mai decontează niciun ban de la ministerul Dezvoltării.” Iar efectele neimplicării lui Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu ar fi deja vizibile. „Modul în care domnul Radu Mazăre a dezvoltat staţiunea, a demonstrat că a reuşit să atragă turişti din ce în ce mai mulţi pe litoral. Acum, staţiunea nu arată foarte bine şi probabil că lucrurile se vor degrada. Temerea mea este că dacă lucrurile vor continua aşa, Mamaia va pierde statutul de prima staţiune din punct de vedere al numărului de turişti”.”.

Discuţiile cu Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu ar fi vizat, potrivit Elenei Udrea,  numai stadiul proiectelor de pe litoral. Ea nu a pomenit, însă, nimic despre discuţia de sâmbătă seară cu Sorin Strutinsky, „trezorierul” afacerilor tripletei de pe litoral, la o terasă de pe malul mării, unde se cântă muzică grecească. Întâlnirile ar fi avut loc la invitaţia celor trei. Elena Udrea va răspunde „cu plăcere” dacă va mai fi invitată de „tripletă”, pentru că vrea să îşi petreaca toată vara pe litoral. „Dincolo de disputele politice, ca oameni de administraţie, am avut o colaborare mult mai bună decât ce se întâmplă acum. M-am bucurat că am putut discuta cu dânşii, şi bea o cafea”.

Ne puteți urmări și pe Google News