EDITORIALUL EVZ. Nu e încă momentul ca Tăriceanu să redevină premier
- Silviu Sergiu
- 6 octombrie 2014, 00:00
Nu sunt deloc convins că cel mai potrivit pentru a prelua funcţia de premier este Călin Popescu- Tăriceanu. Nu pentru că n-ar ști ce înseamnă să ocupi o astfel de demnitate. A condus Guvernul şi am avut prilejul să-i evaluez prestaţia. Călin Popescu- Tăriceanu are, cu siguranţă, calităţi, dar are şi defecte.
În anii ce urmează, România are nevoie de alte lucruri decât ce poate oferi Călin Popescu-Tăriceanu. Viitorul tandem preşedintepremier (sper că vom putea vorbi despre un tandem) ar trebui să fie unul reformator. Proiectul lui Traian Băsescu de reformare a statului trebuie continuat. Viitorul șef al statului şi cel care va prelua frâiele la Palatul Victoria vor trebui să fie politicieni energici, cu viziune, capabili să se ia în piept cu forţele retrograde din România, care vor face tot posibilul să împiedice schimbările structurale atât de necesare.
Sub acest aspect, Călin Popescu-Tăriceanu are o problemă. Cât timp a fost premier, mi s-a părut comod, detaşat, nu foarte îndrăzneţ. Un premier „călduţ”. Deşi a promis în 2014, cot la cot cu Traian Băsescu, scoaterea Justiţiei de sub influenţa politicului, după ce a ajuns premier Tăriceanu nu a fost interesat de reforma sistemului judiciar (scandalul „Bileţelul roz”).
Citiţi mai multe:
DOSAR DE PRIM-MINISTRU. Călin Popescu Tăriceanu, liberalul de stânga
Marele reproş ce-i poate fi adus, însă, lui Tăriceanu este că nu a fructificat, după alegerile din 2004, un context favorabil României. Din punct de vedere economic, de pildă, a preferat măsuri de stânga (nu este o surpriză afinitatea lui actuală pentru social-democraţii lui Victor Ponta). În acel context, politicile de stânga au însemnat stagnare. Tăriceanu a fost deseori criticat că, deşi a condus România întro perioadă cu creştere economică, şi-a încheiat mandatul cu deficit comercial negativ. Importurile au depăşit exporturile, asta pentru că, în mandatul Tăriceanu, a fost încurajat consumul, în detrimentul producţiei.
Un politician, apropiat de el într-o vreme, mi-a spus că Tăriceanu a fost întotdeauna un politician care s-a aşezat la masă, doar dacă masa era pregătită în prealabil. Mai e însă mult până atunci. Modernizarea României e abia la început. Călin Popescu Tăriceanu ar putea fi un premier bun, doar după ce România va fi stabilizată. Ar putea fi un bun gestionar al reformelor realizate de alţii.