Interviul cu Ecaterina Andronescu, creierul care coace o nouă lege a Învățământului - a câta oare? - este înfiorător prin transparența răspunsurilor, a cuvintelor care, bulucite în urma întrebărilor, dau viață unui scenariu amenințător care (ne) pândește într-un viitor deloc îndepărtat. Aceasta este prima parte a unui dialog care va fi continuat zilele următoare.

EVZ: Ați fost de trei ori ministrul Educației, inclusiv cariera dumneavoastră politică s-a intersectat cu problemele școlii. Care sunt, în prezent, carențele învățământului?

- Ecaterina Andronescu: Am fost de trei ori ministrul Educației și, în cele trei mandate, am reușit să strâng 3,5 ani, deci nici măcar un mandat n-am stat. Sunt pusă, astfel, într-o situație delicată. În primul mandat, de doi ani și jumătate, pot să spun că am reușit să adun câte ceva și să urnesc niște proiecte care au prins rădăcini. Dau un exemplu - informatizarea admiterii în licee. Este un proiect pe care l-am făcut în 2001 și de atunci funcționează în fiecare an cu rezultate foarte bune. Ceea ce pentru mine este un motiv de mândrie. Sau informatizarea generală a școlilor, un proiect la fel de important. La evaluarea pe care am făcut-o atunci, la începutul anului 2001, am fost oarecum speriată. Doar 8% dintre profesorii din învățământul preuniversitar deschisese vreodată un computer!

- Este o cifră înspăimântătoare. Trăim, totuși, în secolul tehnologiei.

- Mai mult, majoritatea școlilor nu aveau computer. Și, atunci, s-a generalizat acest proiect de informatizare, care a adus laboratoare în fiecare școală, dotate cu câte 26 de calculatoare, lecții pentru predarea în format electronic și, în egală măsură, lecții pentru profesori. După aceea, am mai fost ministru nouă luni, o bătălie cumplită. Era vremea exagerărilor. Se ajunsese ca o universitate să aibă și 312.000 de studenți! „Învățământul la distanță” - cum a fost numit - era nu numai la distanță de facultatea propriu-zisă, dar și de carte pur și simplu.

- Se făcea școală prin poștă, prin corespondență. Aberant!

- Da. Din păcate am cules și încă vom mai culege rezultatele neînvățării din perioada aceea.

- Revenind la principalele probleme de astăzi ale Educației...

- Cele mai importante frământări ale Învățământului, aspectele care trebuie corectate de urgență sunt legate de conținut. Toate țările caută permanent să-și modernizeze metodele de învățare și să-și adapteze conținutul la realitatea momentului. N-avem cum să nu recunoaștem că omenirea este împinsă în evoluția ei de tehnologie. Este timpul ca oamenii cu știință de carte, cu pricepere, dar și cu har didactic, să se aplece, să scoată din curriculum ceea ce este neimportant. Trebuie să esențializeze programele disciplinelor și în felul acesta să adaptăm cunoașterea la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Dar ce se întâmplă astăzi la noi...

- Ce nu se întâmplă...

- Uitați, în urmă cu câteva luni a fost publicat un proiect, un plan de învățământ dedicat, chipurile, secolului XXI, adică anilor în care trăim. Eh, în acest plan, noi micșorăm numărul orelor de informatică, reducem numărul cursurilor de limbi străine... Este inacceptabil!

- Cine a lansat acest plan?

- Cred că Institutul de Științe al Educației. Este un proiect pe care sper să-l putem corecta la vreme. Din păcate, n-a fost foarte inspirat Institutul acesta, dacă el l-a lansat. Deci, pe de o parte, adaptăm conținutul la nevoia de cunoaștere a momentului pentru cei care sunt școliți și, pe de altă parte, încercăm să păstrăm echilibrul între cât poate să acumuleze un copil la o anumită vârstă și cât suntem noi în stare să-i dăm prin manual, prin programele disciplinelor. Asta mi se pare, acum, cea mai mare urgență a Educației. Din păcate, în anul 2016 s-a corectat curriculum-ul pentru gimnaziu. Gimnaziul avea 25 de ore pe săptămână, ceea ce mi se părea rezonabil pentru un copil de 10, 11 ani, pentru un elev de clasa a V-a. Acum, tot gimnaziul s-a dus la 30, 32 de ore pe săptămână, dar această încercare de a-l scuti de lucruri inutile pe copil n-a reușit. Mai mult, s-au introdus discipline care nu întotdeauna sunt racordate la nevoia copilului. Cred că, în acest moment, noi, românii, avem nevoie de lecții de istorie bine așezate pe adevărul istoric. Din păcate, n-am reușit să facem nici lucrul acesta.

-Vă referiți la o istorie revizuită?

- Da. Pentru că n-am reușit încă să ne învățăm copiii istoria adevărată a acestui neam. Se mai împlinesc, anul acesta, și o sută de ani de la Centenarul Unirii. Măcar acum să ne trezim.

- Suntem obișnuiți să ne revizuiască alții istoria...

- Păi, dacă noi nu suntem în stare să publicăm niște cărți de istorie ale acestui neam românesc, cărți pe care să le distribuim în toate țările importante, europene sau nu... Trebuie să facem aceste cărți și să le trimitem în marile biblioteci ale lumii. Fără ele nu existăm.

- În acest moment, spuneți că n-avem aceste cărți, cărți de identitate până la urmă.

- Nu, nu le avem. În același timp, vecinii noștri umplu bibliotecile lumii cu cărți de istorie, o istorie pe care o văd așa cum vor ei, înclusiv în ceea ce ne privește. Și, bineînțeles, asta ne creează un deficit de imagine.

- Ungurii au avut și au o activitate activă în Occident în acest sens...

- Da... Deci, conținutul programelor de învățământ este, din punctul meu de vedere, cea mai importantă problemă a Educației noastre. Apoi, pe a doua poziție, aș pune harul profesorilor care predau în școlile noastre. Vedeți dumneavoastră, este o meserie aparte. Nu prelucrezi o piatră sau un obiect al tehnologiei moderne. Aici vorbești de încercarea de a transfera cunoaștere și de a forma personalitatea unui om. În această perioadă se schimbă și misiunea școlii. Dacă până acum școala avea misiunea legată de cunoaștere, de însușirea de cunoștințe, acum școala, în lume, se centrează pe formarea personalității, personalitate care să înțeleagă lumea în care trăiește și care să fie capabilă de schimbare. Pentru că eu nu pot să-mi imaginez că vreunul din studenții mei - cu atât mai mult dacă ne uităm la sistemul preuniversitar - o să aibă un sigur job în toată viața lui activă. Și atunci, dacă un job dispare, un job pentru care tu te-ai pregătit, nu trebuie să cazi în prăpastie și în depresie. Tu trebuie să ai capacitatea să faci o reconversie rapidă și să-ți duci viața mai departe. Deci, capacitatea noastră de a-l forma în acest sens trebuie să primeze.

- Este mai dificilă această abordare abstractă pentru cadrele didactice...

- Dar nu imposibilă. Deoarece copiii sunt ca un burete, sunt capabili să înțeleagă ce li se transmite. Apoi, școala trebuie să-i dea acele achiziții culturale care, pe de o parte să-i permită să-și exercite abilitățile în meseria aleasă, pe de altă parte să-i confere un echilibru.

 

Culmea Învățământului! „România să ofere educație, iar Comisia Europeană să ne dea mai multe fonduri”

-EVZ: Care ar fi soluțiile să-i păstrăm în țară pe medici, pe ingineri, pentru că nu-i poți împiedica să nu-și construiască o viață mai bună? Până la urmă, acesta este rezultatul sistemului „Bologna”...

- Ecaterina Andronescu: Da, să trăim la comun cu toții... Soluția ar fi să vorbim cu Comisia Europeană, să spunem: Iată, aici învață mii de studenți din Germania, din Franța, din Anglia. Doar la Medicină cred că avem în România 10.000-12.000 de studenți străini. De ce învață aici? Pentru că aici învățământul este de foarte bună calitate, pentru că la ei funcționează ceea ce se cheamă numerus clausus, adică au, în universități, un anumit număr de locuri raportat și limitat la numărul populației. Nu li se dă voie să facă Medicina, dacă numărul de locuri la această disciplină a fost deja acoperit. Ca urmare, asta ar fi soluția. România să ofere educație, iar Comisia Europeană să ne dea mai multe fonduri pentru educația de aici. Pentru că, iată!, școlim pentru Europa medici, ingineri etc.

- Politicienii ar trebui să propună aceste lucruri. Avem oameni capabili pentru aceste demersuri?

- Clar. La exercițiul bugetar următor acest subiect ar trebui adus în discuție.

- Mai ales că vom prelua, formal sau mai puțin formal, președinția UE.

- Educația va constitui unul dintre subiectele noastre. România poate oferi educație și pentru țările magrebiene, pentru cele din Orientul Mijlociu, Asia etc. În urmă cu câțiva ani, Australia, de exemplu, realiza 11% din produsul intern brut din colectarea taxelor de educație pentru studenții străini.

 

„Părinții fac diferența dintre o școală performantă și una slabă”

Prezentarea carențelor Învățămân tului românesc continuă, cu Ecaterina Andronescu la catedră: „Pe a treia poziție, în ordinea problemele din Educație, aș așeza părinții. Vedeți, dacă ne întrebăm ce sau cine face diferența dintre o școală cu performanță și una mai slabă poate că nu vă așteptați să vă spun că părinții fac această diferența. Sau și ei. Pentru că niciodată, indiferent cât ar fi de capabilă școala să preia din responsabilitățile legate de educația și instruirea copiilor, niciodată, repet, nu le va putea prelua pe toate. Dacă părintele fuge de responsabilitățile lui, cel care pierde este copilul”.

Concluzia doamnei Andronescu: „De aceea, în viitor, împreună cu colegii mei, în viitoarea lege a Învățământului va trebui să avem un capitol dedicat părinților, cu responsabilități și cu drepturi, în așa fel încât să ne asigurăm că cei trei actori - părinte, elev și profesor - formează un tot în jurul copilului care trebuie să fie principalul beneficiar al educației în școală”.

 

Exodul care ar putea paraliza țara

Cazul medicilor. Statul român îi pregătește pe acești tineri, îi instruiește pe banii tuturor cetățenilor, pentru ca în momentul în care ar trebui să culeagă roadele acestei instruiri, ei să fie deja în serviciul altei societăți decât cea din care s-au ridicat. Politicienii ar trebui să facă ceva în acest sens, pentru că nu poți împiedica un tânăr să-și caute un trai mai bun...

Ecaterina Andronescu este de acord: „Aici voiam să ajung și eu. Dacă pleacă 5.000 la sfârșitul liceului, la sfârșitul facultății ne trezim cu cel puțin două domenii în care plecarea este la fel de importantă: medicina și ingineria. Pentru că inginerul are un limbaj tehnic în care comunică în toată lumea, se adaptează astfel ușor. Suntem îngrijorați pentru că poate pentru medici s-a rezolvat problema aceasta a salarizării, a devenit mai tentant să rămână, dar pentru ingineri nu. În prezent, pleacă mai mulți ingineri decât medici”.

„Câți ingineri pleacă anual din România?”, se ridică, firesc, semnul de întrebare. Doamna Andronescu șochează: „Cam 5.000. Poate și mai mulți, pentru că, în ultimii 6, 7 ani, cred că au plecat în jur de 200.000 de ingineri. Este îngrozitor de mult! Unii se mai întorc, cei mai mulți, însă, nu. Școala de Inginerie este una grea, se face și cu cheltuială mare, nu poți să nu faci laborator, ceea ce înseamnă consum”

 

Tehnologia și WC-ul din fundul curții

Sunt școli, în mediul rural mai ales, unde tehnologia o ia înaintea infrastructurii. Copilul poate deține un i-phone sau o tabletă, dar merge la toaletă tot în fundul curții... Cum comentează Ecaterina Andronescu? „La acest lucru s-a ajuns și pentru că avem în țară foarte multe localități care n-au apă curentă și canalizare. Și, atunci, n-ai cum să aduci grupuri sanitare în incintă fără să te asiguri că poți face curățenia necesară. Eu cred că într-un timp rezonabil povestea aceasta cu școlile care n-au infrastructura necesară se va închide. De altfel, dacă vă spun de la ce am pornit... În anul 2001, în județul Vaslui mai aveam circa 300 de școli din chirpici. Acum nu mai este niciuna”.

 

Vânătoarea de creiere

Fenomenul de drain-brain - marile universități ale lumii ne iau copiii de pe băncile liceului, nici nu mai ajung să facă facultatea în România... Doamna Andronescu preia din mers inițiativa:

„Din păcate, pleacă imediat după liceu. Pleacă circa 5.000 dintre cei mai buni în fiecare an! Fără îndoială că marile universități ale lumii au înțeles că învățământul românesc valorează două parale doar aici, în țara noastră. Sigur că străinii și-au dat seama că avem un învățământ de calitate. Păi, la început, veneau o dată la doi ani cu expoziție de ofertă educațională, acum vin de două ori pe an în fiecare centru universitar. Și-și selecționează dintre cei mai buni elevi, cărora fie le micșorează taxele, fie le dau o bursă. Ca urmare, îi tentează”.

 

Banii aruncați peste Prut

România nu reușește să redreseze corabia propriei Educații. Oferă, în schimb, sprijin „fraților” de peste Prut. Declarațiile Ecaterinei Andronescu stau mărturie: „Noi acordăm circa 5.000 de burse studenților din Republica Moldova. Cam 7% dintre ei se mai întorc acasă, cam 12% rămân în România, iar restul pleacă spre Occident. Deci, noi îi școlim - ei sunt bursieri ai statului român - , îi instruim pe banii României, iar ei...”. „Pentru ei, România este doar o trambulină spre Occident. Totul gratis! Învață aici, sunt ajutați, iar România n-are nimic de câștigat. Doar de pierdut”, schițez o concluzie. Validată de doamna Andronescu: „Exact”.