EBOLA. Soldaţii americani reveniţi din Africa de Vest, ÎN CARANTiNĂ în Italia

EBOLA. Soldaţii americani reveniţi din Africa de Vest, ÎN CARANTiNĂ în Italia

Soldaţii americani care revin din misiunea lor de combatere a epidemiei de Ebola în Africa de Vest vor fi de acum înainte plasaţi „la izolare” preventiv, pentru o perioadă de trei săptămâni, în baza americană de la Vicenza din Italia, a anunţat Pentagonul.

„Ca măsură preventivă”, un prim contingent format dintr-o duzină de soldaţi, printre care şeful misiunii americane în Liberia, gen. Darryl Williams, a fost plasat într-un regim de „supraveghere sporită” în baza americană, a declarat col. Steven Warren, purtător de cuvânt al Pentagonului.

El a refuzat să utilizeze cuvântul „carantină” pentru a descrie acest regim, dar a admis că soldaţii sunt „izolaţi de restul bazei”, scrie Reuters, citată de Agerpres.

„Niciunul dintre ei nu a prezentat simptome”, a dat asigurări col. Warren.

Ne puteți urmări și pe Google News

Măsura a fost decisă de Statul Major al armatei terestre americane şi se va aplica pe viitor tuturor soldaţilor reveniţi din misiunea în Liberia şi Senegal.

Circa 600 de soldaţi americani sunt desfăşuraţi în prezent în Liberia şi alţi 100 în Senegal. Pentagonul a precizat că numărul lor ar putea creşte până la 4.000 în funcţie de evoluţia situaţiei din teren.

Generalul Williams, aflat în prezent în izolare în Italia, i-a predat în acest weekend ştafeta generalul Gary Volesky în fruntea forţelor americane desfăşurate în Africa de Vest.

Regiunea este epicentrul epidemiei soldate cu moartea a aproape 5.000 de persoane.