Roxana Voichița Lăcătuș este unul dintre sutele de copii adoptați din România la începutul anilor ’90. Nu-i condamnă pe cei care i-au dat viață, însă are câteva întrebări pentru ei

Roxana Lăcătuş a ajuns în Canada în 1992. S-a născut la Spitalul din Deva pe 22 noiembrie 1991, părinţii ei fiind Ştefan şi Voichiţa Lăcătuş. „Am trăit cu părinții biologici până la nouă luni. Atunci m-am îmbolnăvit de pneumonie și am fost internată la spitalul din Deva. Am stat acolo până la un an şi patru luni, când au apărut părinţii mei adoptivi, un cuplu de canadieni. Ei veniseră în România pentru a-l adopta pe fratele meu mai mare, Marius, iar doamna care-i ajuta le-a spus şi despre noi, fetele mai mici. Atunci m-au luat şi pe mine, şi pe sora mea Ana Maria (cu un an mai mare – n.r.)”, povesteşte Roxana. Cuplul i-a înfiat pe toţi trei. Roxana Lăcătuş e căsătorită, are un băieţel, iar acum se numeşte, în acte, Mandy Gillespie. Ana Maria poartă numele de Jill Toews, iar Marius (Mureşan - după numele din certificatul de naştere), se numeşte acum Mark Toews. Toţi trei trăiesc în Canada.

Un număr pierdut

Roxana spune că a aflat că a fost adoptată abia când avea vreo 13 ani. A fost un şoc peste care părinţii adoptivi au ajutat-o să treacă. Pentru asta i-au pus în legătură pe ea, sora şi fratele ei, cu părinţii naturali din România: „Țineam legătura prin scrisori și prin telefon. Părinții mei adoptivi știu românește. Eu înțeleg doar câteva cuvinte. Ne întrebau dacă suntem bine, cum ne descurcăm la școală... În 2006, când am împlinit 15 ani, dintro dată, numărul de telefon din România la care sunam a fost deconectat. Familia mea adoptivă s-a mutat în British Columbia. Atunci am pierdut legătura cu părinţii naturali. Ştiu că, ultima dată când am vorbit cu ei, locuiau încă în Deva. Şi mai ştiu că s-ar putea să avem şi o soră acolo pe care, la fel de mult, aş vrea să o găsesc”.

O regăsire pentru 1.000 de răspunsuri

Roxana (Mandy Gillespie) recunoaşte că nu ştie foarte multe despre România. Şi-a botezat fiul de trei ani cu un nume folosit şi pe la noi – Sebastian. Are de gând să vină în România cât de curând, poate chiar anul viitor: „Aş fi foarte fericită să-i găsesc și să văd cu ce i-aș putea ajuta. Aş vrea să mă vadă şi ei pe mine, să vadă ce am realizat şi ce am devenit. O eventuală regăsire m-ar putea face să mă simt completă, ca persoană, dar mi-ar răspunde şi la alte întrebări. Înțeleg că părinții mei nu aveau nimic și își doreau o viață mai bună pentru noi, așa că din acest motiv m-au dat spre adopție, dar, totuși, rămâne întrebarea asta: «Chiar nu puteau face nimic mai mult?». Poate c-aş înţelege mai bine toate problemele pe care le-am avut în viaţă. Mi-ar fi prins bine sfaturile lor despre creşterea unui copil, despre cum să-mi ajut copilul să treacă mai uşor peste problemele lui de sănătate”.

Tânăra spune că nu mai are nici măcar o fotografie cu părinții săi naturali. Înainte de a pierde legătura cu ei, le-a trimis înapoi, în România, toate pozele cu ei, pentru că aceștia le solicitaseră.

Persoanele care pot da relaţii despre Ştefan şi Voichiţa Lăcătuş - familia biologică a Roxanei Lăcătuş şi fraţilor ei Ana Maria şi Marius Mureşan – sunt rugate să contacteze redacţia (Romexpo /intrarea B/, Pavilionul G4, bd. Mărăști nr. 65-67, sector 1, cod 011465, București www.evz.ro, e-mail: officeredactie@evz.ro) ori să acceseze pagina de Facebook „The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitați ai României”.

Ileana, femeia care a reunit peste 150 de familii

Peste 150 de copii și-au regăsit părinții naturali prin cu ajutorul paginii „The never forgotten Romanian children”. Peste o sută speră să reușească același lucru. Totul a plecat de la o idee a unei românce din Buzău, stabilită în Irlanda, Ileana Cunniffe Băiescu (38 de ani), care a fost într-o situație asemănătoare. Ileana s-a născut într-o familie cu 10 copii din satul Lipănescu, comuna Scutelnici. În vara lui 1990 era plecată la o mătușă, în Câmpina. Când s-a întors acasă a constatat că șase dintre frații fuseseră dați spre adopție internațională. A fost cea mai grea zi din viața ei. În 1996, când a devenit majoră, s-a pus pe avion și a plecat în Irlanda. Și-a regăsit patru dintre cei șase frați de la care nu apucase să-și ia nici măcar un rămas bun și o îmbrățișare. Apoi a început să-i caute pe ceilalți doi, Dana și Marin. Pe sora ei a găsit-o abia în 2008, în stantin Victor, s-a gândit să apeleze la Internet. A creat pagina de Facebook pe 24 ianuarie 2015, iar solicitările de ajutor au tot început să apară. Fratele său a fost cel de-al 69-lea caz rezolvat. Numărul total al cazurilor rezolvate este acum de 154. „Orice om care ar fi trecut prin ce am trecut eu nu ar putea vreodată să întoarcă spatele. Atâta timp cât este nevoie de un ajutor, un sprijin, o vorbă bună, voi fi aici pentru ei, pentru toți copiii adoptați ai României”, spune Ileana Cunniffe Băiescu, care acum are și ea cinci copii de crescut.