DOLIU în lumea academică. A încetat din viaţă acad. Laurenţiu Popescu, directorul Institutului "Victor Babeş"
- Silvana Chiujdea
- 3 august 2015, 14:07
Directorul general al Institutului Naţional "Victor Babeş", academicianul Laurenţiu M. Popescu, a încetat din viaţă. El va fi înmormântat miercuri la Cimitirul Ghencea Civil.
Trupul neînsufleţit al academicianului Laurenţiu M. Popescu a fost depus la Biserica Icoanei din Parcul Icoanei.
"Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' din Bucureşti (1992-2004), preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale (2006-2011), preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române (2006-2014) şi director general al Institutului Naţional 'Victor Babeş' din Bucureşti (1993-2015), Academicianul Laurenţiu M. Popescu lasă în urma sa o operă vastă în ceea priveşte cercetarea ştiinţifică medicală", informează un comunicat al Institutului "Victor Babeş".
Una dintre cele mai apreciate descoperiri ale academicianului la nivel mondial este reprezentată de noile celule din organismul uman, Telocitele, care au revoluţionat lumea ştiinţifică medicală mondială.