Doi britanici, soț și soție, se pretind vampiri în viața reală. Beau sânge și dorm în timpul zilei

Doi britanici, soț și soție, se pretind vampiri în viața reală. Beau sânge și dorm în timpul zilei

Un cuplu de britanici - Vanian, 53 de ani, și Ethereal, 27 de ani, din Manchester, spun despre ei că sunt vampiri și își doresc ca ceilalți oameni să fie mai toleranți cu ei susținând că multe mituri legate de aceste creaturi numite vampiri sunt greșite.

De exemplu, spun britanicii, citați de Daily Mail, noi nu am bea niciodată sângele cuiva care nu ne-ar invita să o facem. Acest lucru ar fi un atac, mai spun ei. În plus, nu știm dacă persoana respectivă nu suferă cumva de vreo boală. De asemenea, sunt fericiți să mănânce usturoi, nu dorm în sicrie, nici măcar nu au unul.

Sângele îl beau unul de la altul sau de la voluntari nu mai mult de o picătură sau două pentru că, spun ei, prea mult sânge le-ar provoca voma. Mănâncă însă multă carne roșie mai spun britanicii. Vanian susține că pentru a extrage sânge de la soția sa folosește o lamă de ras și mai puțin colții falși. Alte mituri despre vampiri pe care cei doi vor să le demonteze sunt acelea că nu pot intra în biserici și că nu au reflexie în oglindă. Dacă lumea îi crede sau nu este fix problema ei, conchid cei doi soți care susțin că ei se simt altfel decât restul oamenilor.