DNA face percheziții în 71 de locații din județele Suceava, Botoșani, Iași și Neamț și la instituții publice

DNA face percheziții în 71 de locații din județele Suceava, Botoșani, Iași și Neamț și la instituții publice

Procurorii DNA efectuează sâmbătă percheziții în 71 de locații situate în județele Suceava, Botoșani, Iași și Neamț, din care două sunt sediile unor instituții publice, într-un dosar privind fapte comise în perioada 2013 - 2015.

"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, infracțiuni asimilate acestora, precum și infracțiuni împotriva înfăptuirii justiției și de fals, comise în perioada 2013 — 2015. În 14 noiembrie, ca urmare a obținerii autorizațiilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 71 de locații situate în județele: Suceava, Botoșani, Iași și Neamț, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice", se arată într-un comunicat al DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Departamentului de Informații și Protecție Internă și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Ne puteți urmări și pe Google News