DNA, lovită din nou! Președintele CJ Neamț a fost eliberat

DNA, lovită din nou! Președintele CJ Neamț a fost eliberat

Ionel Arsene, fostul deputat PSD, acum în funcția de preşedinte al CJ Neamţ, a fost eliberat din arest și urmează să fie plasat sub control judiciar de DNA, spun surse judiciare.

Acesta fusese reținut joi procurori pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Conform dosarului DNA, în cursul anului 2013, Ionel Arsene, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei PSD Neamţ, a primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 100.000 euro pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală.

Tototdată, DNA susţine că banii dați de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului Bucureşti urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari.

 

Ne puteți urmări și pe Google News