Zeci de DIPLOMAȚI au cerut AZIL POLITIC în Germania

Zeci de DIPLOMAȚI au cerut AZIL POLITIC în Germania

Germania a primit aproape 30 de cereri de azil politic din partea unor diplomați turci și a familiilor lor, în contextul măsurilor punitive luate de regimul președintelui Recep Erdogan, după lovitura de stat eșuată din luna iulie.

Relațiile dintre Germania și Turcia s-au răcit înainte de puciul din 15 iulie, și s-au îmbunătățit vag în ultimele săptămâni.

Oferirea de azil politic pentru 35 de cetățeni turci care au pașapoarte diplomatice ar putea afecta relațiile dintre cele două țări, într-un moment în care Germania rămâne dependentă de Turcia pentru a aplica politica privind stoparea miilor de refugiați care vor să ajungă în Europa, scrie The Telegraph.

Nu se poate spune exact câte cereri sunt ale diplomaților și câte ale membrilor familiilor lor, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Interne, Johannes Dimroth, amintind legile privind confidențialitatea. El a arătat că este posibil să apară noi solicitări.  

Ne puteți urmări și pe Google News

„Aș vrea să subliniez că nu există, desigur, statistici care să ia în considerare astfel de informații, în niciun caz, așa că nu putem spune că acesta este numărul total sau final”, a spus Dimroth. Nu se poate spune nici dacă acei diplomație erau acreditați în alte state sau erau toți de la Ambasada din Germania.

Aproape 3 milioane de cetățeni turci și descendenții lor trăiesc în Germania, în urma eforturilor făcute în anii 1960, pentru a angaja muncitori în fabrici.

Zeci de oameni din armată, poliție, justiție, mediul academic din Turcia au fost demiși, suspendați sau arestați, în urma loviturii de stat eșuate.

Potrivit acordului semnat în  martie, între Uniunea Europeană și Turcia, UE a promis 6 miliarde de dolari pentru a sprijini guevrnul de la Ankara cu cei 3 milioane de sirieni din această țară, în schimbul stopării traficanților de persoane care câștigă bani mulți de pe urma refugiaților care ajung în Grecia în bărci supraaglomerate.