RESPECT pentru Ziua Imnului Național: o gospodină A DAT ONORUL DIN BALCON. Victor Ponta a participat la manifestația din Piața Tricolorului.
- Petrisor Cana
- 29 iulie 2014, 17:00
„Deşteaptă-te române!” a răsunat, astăzi, 29 iulie, în toate garnizoanele de dislocare ale marilor unităţi şi unităţi din compunerea Forţelor Terestre, cu ocazia sărbătoririi Zilei Imnului Naţional. În Bucureşti manifestările s-au desfăşurat în Piaţa Tricolorului.
Moment emoționant suprins de fotograful Forțelor Terestre ale Armatei Române, în timpul manifestărilor legate de Ziua Imnului Național. În timp ce oficiali ai Guvernului, în frunte cu Victor Ponta, stăteau în poziție de drepți, în Piața Tricolorului, la un balcon o gospodină a așezat drapelul tricolor pe balustradă. Apoi, vizibil emoționată, a stat, în picioare, în timpul intonării imnului „Deșteaptă-te române!”. Ea a privit, de la etaj, ceremionia și spectacolul din centru Capitalei.
Soprana Carla Mușat a intonat imnul
Manifestările dedicate Zilei Imnului Național au debutat cu primirea persoanei oficiale de către garda de onoare a Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”. A urmat oficierea serviciului religios și alocuţiuni privind simbolistica versurilor imnului naţional, transmit Forțele Terestre din cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN).
Mmuzicile reunite ale Ministerului Apărării Naţionale şi al Ministerului Afacerilor Interne au prezentat un program de cântece patriotice fiind acompaniaţi de exerciţii de mânuire a armamentului prezentat de militari ai Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”.
Imnul Naţional al României, „Deşteaptă-te române”, a fost intonat de solista Carla Muşat, Ansamblul Artistic al Armatei şi Ansamblul Artistic „Ciocârlia” al Ministerului Afacerilor Interne.
Ceremonia dedictă sărbătoririi Zilei Imnului Naţional s-a încheiat cu defilarea Drapelului de Luptă şi al unui detaşament al Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”.
Au participat la manifestările din Piaţa Tricolorului primul-ministru Victor Ponta, viceprim-ministrul Gabriel Oprea, ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Nicolae Ciucă, primarul Sorin Oprescu și alți reprezentanţi ai autorităţilor publice, militari activi, în rezervă şi retragere, veterani de război precum şi numeroşi bucureşteni.