Dezvăluirile incredibile despre Victor Ponta ale unui fost agent sovietic. Legătura nebănuită dintre fostul premier al României și frații lui Ceaușescu

Dezvăluirile incredibile despre Victor Ponta ale unui fost agent sovietic. Legătura nebănuită dintre fostul premier al României și frații lui Ceaușescu

Generalul Ștefan Kostyal, deconspirat ulterior ca agent GRU, a povestit cu puțin timp înainte să moară cum l-a cunoscut pe Victor Ponta în zilele fierbinți ale Revoluției din decembrie 1989 și ce rol a avut fostul premier român în arestarea unora din membrii familiei Ceaușescu.

Potrivit curentul.info, Ștefan Kostyal a fost implicat în arestarea lui Ilie Ceaușescu și a lui Nicolae Andruța Ceaușescu, ambii frați ai lui Nicolae Ceaușescu, unul general de Armată iar celălalt general de Securitate. În ziua arestării celor doi Ceaușești, Kostyal povestește cum după ce a plecat de la Școala de ofițeri din Băneasa de unde îl arestase pe Andruța Ceaușescu a luat cu mașina doi tineri și au mers spre Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului (CAAT). Numai că unul dintre cei doi tineri revoluționari, luați de un veritabil agent GRU era nimeni altul decât Victor Ponta, cel care avea să devină 20 de ani mai târziu liderul PSD și premierul României.

„L-am arestat tot eu pe Nicolae Andruța Ceaușescu, la Băneasa, după care m-am dus să coordonez Coman­da­mentul Apărării Antiaeriene a Terito­riului. Să vă zic ceva interesant. Luasem cu mine-n mașină spre CAAT și doi tineri revoluționari. Unul dintre ei era Victor Ponta. Eu fusesem la un moment dat locțiitor al comandamentului CAAT, cunoșteam ofițerii de acolo și am crezut că pot să îi ajut“, a povestit Kostyal la vremea respectivă.

Mai multe detalii găsiți pe curentul.info

Ne puteți urmări și pe Google News