Deveselu! Cât s-a vorbit săptămâna asta de baza din inima Olteniei, speculându-se politic greșeala făcută de ministrul Apărării despre dotările din bucata noastră de scut antirachetă. De aceea poate momentul e nimerit să amintim că Deveselu, aflat doar la o aruncătură de băț de Caracal, locul accidentului legendar al carului plin ochi, e scena unui thriller mai longeviv decât orice serial american, având doar doi protagoniști, rușii și americanii, rolul secundar revenindu-ne nouă, românilor. Cam cât de lung e filmul ăsta? Anul viitor împlinește 70 de ani de rulare continuă.

Primele episoade le-am completat ajutat de partea desecretizată din arhivele CIA, dar, înainte de a desluși ce informații există despre fosta Bază aeriană Deveselu, devenită acum parte din Scutul NATO, e nevoie de câteva date de background.

Prima e că, după război, armatele sovietice au ”uitat” să plece.

 

Prima retragere a rușilor și... revenirea

Documentele CIA despre Deveselu

Prima telegramă este din august 1949, când CIA primește de la agenții din România următoarele informații:

”28 August 1949

Toate unitățile sovietice au fost retrase de la Craiova (R 33/34/A 83) Caracal (agentul a scris greșit numele orașului n.n.) ( R 33/34/B 21) Slatina (R 33/34/B 24) înainte de 28 august 1949. Au rămas doar trupe de gardă de aproximativ 25-30 de oameni în fiecare zonă, în bărăcile ocupate de trupele sovietice.

Liceul Frații Buzești, Craiova, fostul comandament al trupelor din zonă, și toate hotelurile din zonă rechiziționate de sovietici rămân la dispoziția armatei sovietice. Un post de radio sovietic este încă activ în liceul sus-menționat. (...) o mașină de pasageri (...) este des văzută acolo.

Aeroportul din Craiova nu a fost ocupat încă de forțele Aviației sovietice.

25 August 1949

Ultimele 30 de tancuri sovietice au părăsit Slatina.

(...)”

Cei care asociază numele Deveselu cu americanii, pentru că așa e memoria omului modern, scurtă, trebuie să știe că zeci de ani Baza de lângă Caracal a făcut parte din dispozitivele militare ale Tratatului de la Varșovia, adică inamicii americanilor în perioada Războiului Rece. Interesant este că ambele tabere reușiseră să ”penetreze” ceea ce s-a numit Cortina de Fier (granița, economică, socială, politică, dar și materială, fiind nevoie de vize pentru a călători dintr-o parte în alta, dintre Blocul Comunist și țările ”capitalist-imperialiste”).

Amănuntele furnizate de rezidenții spionajului american de pe teritoriul nostru dovedesc pe deplin acest lucru. Bazele militare care se construiau în secret (cel puțin așa credeam noi și aliații noștri din acea perioadă) făceau deja obiectul operațiunilor de culegere de informații.

Din acest punct de vedere, baza de lângă Caracal era importantă, fiind așezată pe rutele de atac-apărare ale aviatorilor din Tratatul de la Varșovia ca un punct ideal pentru opririle de realimentare.

Imediat după plecarea trupelor sovietice, românii au început construcția aerodromului din Deveselu, supravegheați tot de ruși.

 

XB 31 – locul unde s-a răsturnat carul cu spioni

 

Culegerea și transmiterea de informații erau operațiuni dificile. De exemplu, raportul din 28 august avea să ajungă în Centrala de la Washington abia pe 26 septembrie 1949.

Câteva luni mai târziu, pe 28 decembrie 1950, americanii deja monitorizau construcția bazei de aviație.

Cablogramă trimisă de rezidența americană:

”Construirea aerodromului de la Caracal (obiectivul XB 31) progresează. Un gard de camuflare a construcției a fost ridicat pe latura de sud-vest a instalației. Adăposturi semi-îngropate în pământ pentru avioane sunt construite pe marginea de nord-est a câmpului. Câmpul este înconjurat cu sârmă ghimpată.

Comentariu: Acest câmp întregește linia de cale ferată Corabia (obiectiv XG 47) – Caracal – Drăgășani (obiectiv XB 37). Vezi anexele pentru desenul hărții.

Comentariu: Informațiile despre adăposturile îngropate sunt primele confirmări că se construiește un aerodrom pe acest câmp. Măsurile de camuflaj indică faptul că se pregătesc îmbunătățiri majore.”

În 1952, Baza aeriană de la Deveselu este deschisă, devine operațională. Pe 23 noiembrie 1952, acesta nu mai era un secret pentru ”dușmanul de clasă”.

Într-o cablogramă mult mai elaborată, probabil un raport al unui ofițer de analiză care a compilat informații de la mai mulți agenți din țară sau poate chiar din Ministerul Apărării, sunt trecute următoarele date: ”Forțele Aeriene Sovietice din România sunt împărțite în opt baze. Fiecare bază de aviație este sub comandă Sovietică, ei gestionând operațiunile pe diversele aerodromuri.”

Urmează înșiruirea, fiecare cu o scurtă descriere, a bazelor din București (Băneasa, cartierul general, Otopeni, Pipera, Coțofenești, Popești-Leordeni, Giulești),  Lugoj-Caransebeș, Brașov (numit Stalin la acea dată), Craiova, Ploiești, Buzău, Galați-Brăila-Ianca și Constanța.

Baza de la Deveselu este descrisă astfel: ”În vecinătatea localității Caracal, la 20 de kilometri sud de Craiova, este un aerodrom modern cu o pistă mare, betonată, numeroase hangare, magazine, depozite de combustibil și instalații subterane. Aerodromul de la Deveselu, aflat între Caracal și Roșiori de Vede, este folosit numai de Forțele Aeriene Sovietice și este cel mai mare și mai modern din România. În zona Craiovei sunt numai aeroporturi mici, cele mai importante fiind Hanul Doctorului și Turcenii de Sus. La Caracal este un aerodrom cu șase piste radiante, fiecare lungă de 1 km și largi de 30-40 de metri. Sunt opt hangare de câte 200 de metri. Instalații subterane.”

La finalul notei despre aviația rusească cantonată în România se menționează: ”Spre deosebire de trupele terestre, Aviația românească este complet sub controlul sovietic. Nici o unitate de aviație sau de comandă românești nu pot face nimic din proprie inițiativă. Până și operațiunile de antrenament sunt desfășurate sub control sovietic”.

După un timp, informațiile inițiale aveau să fie completate și corectate.

 

Cea mai amănunțită ”radiografie” a Bazei aeriene

 

În 24 ianuarie 1954, spionajul american obține prima radiografie completă a bazei de la Deveselu. Într-o notă informativă complexă, text și hartă îmbogățită cu scris de mână cu amplasamentele mai importante ale unității de aviație, sunt date inclusiv nume ale celor care au coordonat lucrările de amenajare. Sursa informațiilor pare să fi fost o persoană care a lucrat la construcția aeroportului.

Nota a fost declasificată parțial în 2016 de CIA, mari porțiuni din ea au rămas secrete dar tot ne putem da seama de reușita operațiunii de spionare a amplasamentelor militare ale ”forțelor inamice”.

Aici trebuie spus că multe din notele despre baza de lângă Caracal care au fost declasificate au porțiuni mari păstrate secrete. Explicațiile ar putea fi că parte din surse, militare sau civile, sunt încă în viață sau că e vorba de facilități ale bazei care au fost ”recuperate” și sunt păstrate confidențiale, chiar dacă planuri exacte ale ei sunt, evident, și în arhivele rusești. Secretul e păstrat pentru că baza e de interes și pentru eventuale organizații teroriste, care nu au legătură cu rușii.

Baza de la Deveselu a fost operațională din 1952 până în 2002, dar a fost folosită exclusiv de sovietici doar în primii ani. În 2002 a fost închisă și pusă în conservare. Când s-a căutat un amplasament pentru Scut, CSAT a decis să o renoveze, costurile fiind de 400 de milioane de dolari. Din 2013 este din nou operativă, disputa ruso-americană fiind că Estul consideră că e vorba de o bază cu armament (rachete) ofensiv, iar NATO susținând că e parte dintr-o operațiune defensivă. Părerea mea e că – acum 60 de ani ca și acum – spionajul rezolvă destule dileme ale politicienilor.

Nota din 24 ianuarie 1954: ” (...) Aeroportul este situat la trei kilometri sud-est de orașul Caracal.

Sunt două piste, notate T1 și T2 pe harta aerobazei din Caracal. Ambele piste au o deschidere de 200 de metri. Lungimea uneia dintre piste T1 este de patru kilometri. Lungimea celeilalte T2 este de trei kilometri. Până în martie 1953 (probabil că sursa folosită preponderent de agentul din teren este o persoană care a lucrat la aeroport până în primăvara lui 1953 n.n.), zona dintre cele două piste a fost acoperită complet cu pietriș și asfalt.

Hangare mari subterane, depozite de muniție, etc, au fost construite aproape de capătul dinspre est al celor două piste. În hangarele subterane au fost montate elevatoare, despre care se presupune că pot fi folosite de avioane pentru a ajunge la nivelul de decolare. În primăvara lui 1953, aproximativ 800 de militari în termen și o mică unitate tehnică au efectuat lucrările. Nu au fost folosite trupe sovietice, doar români. (...) mulți tehnicieni și ingineri sovietici au supravegheat lucrările.

Lucrările la acest aerodrom au început în primăvara anului 1950. Supravegherea tuturor lucrărilor era făcută de o rusoaică (nu i se cunoaște numele). Inginerul șef român era (...) Iliescu și inginerul secund era un colonel român pe nume (...) Oprescu. Majoritatea tehnicienilor proveneau din Transilvania. Ei au locuit în bărăci prefabricate din lemn, așezate de-a lungul pistei T1. Din ianuarie 1953 aceste bărăci au fost demolate.

Transportul materialelor a fost făcut cu 40 de camioane de la STUC și 20 ale unor persoane private. Toate aceste camioane au fost folosite de Sovromtransport, întreprindere de stat din Craiova. O linie ferată a fost legată de cea de la Corabia la Caracal și un drum face legătura cu drumul național, în scopul transportului materialelor de construcție.

În ianuarie 1952 ambele piste erau terminate. Ele au fost construite în următoarele straturi: argilă, 40 de cm de nisip, 20 de cm de pietriș și apoi beton armat.

Șiruri de plopi înalți de peste 2 metri au fost plantate pe marginea drumului Corabia-Caracal. Pe latura estică a drumului erau două șiruri de plopi, așezați la 6 metri unul de celălalt. Pe latura vestică, sunt locuri cu cinci sau șase șiruri de plopi, plantați în scopul camuflării.

(...)”

Nota continuă cu amănunte și apoi cu o legendă a hărții.

Un ultim amănunt: primul agent american prins pentru că spiona baza de la Deveselu a fost depistat abia în 1964!