Moneda de aur care anunţa dorinţa de independenţă a României valorează acum cât o vilă la marginea Capitalei.

În 1868, Carol I testa reacţia Marilor Puteri faţă de proiectele sale în România cu o monedă purtând chipul său. Inscripţia din jurul efigiei - "Carol I Domnulu Româniloru" - era un gest foarte curajos, având în vedere că Austro-Ungaria era stăpână peste Transilvania, iar otomanii erau la putere în teritoriile unificate de Alexandru Ioan Cuza.

"Era un gest care nu cadra deloc cu statutul Principatelor", spune Alin Ciupală, conferenţiar la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. "Vorbim despre manifestarea unor proiecte politice - noul principe dorea ca, treptat, să obţină un alt statut faţă de Imperiul Otoman pentru statul pe care fusese chemat să  îl conducă", explică profesorul.  Gesturile anti-otomane ale lui Carol, în aşteptarea momentului prielnic

Nu era primul astfel de gest al lui Carol I: în 1867, România participa separat de Imperiul Otoman la Expoziţia Universală de la Paris, graţie sprijinului primit de Carol I de la Napoleon al III-lea, împăratul Franţei.  Şi nici ultimul: în 1875, România semna o convenţie comercială cu Austro-Ungaria. "Prevederile erau dezavantajoase pentru România, dar statul câştiga din punct de vedere politic", arată Alin Ciupală. "Însă toate aceste gesturi nu aveau valoare dacă nu apărea un context favorabil", adaugă istoricul. Iar acest context a apărut în 1877, când Imperiul Rus a declarat război otomanilor.

Emis în doar 100 sau 200 de exemplare, polul (6,45 grame, aur 90%, cupru 10%) lui Carol I nu a fost niciodată pus în circulaţie, ci trimis spre topitorii de otomani. Însă monedele care au scăpat de această casare istorică  sunt acum o ţintă pentru colecţionarii din lume.

În catalogul de monedă românească semnat de Erwin Schaeffer şi Bogdan Stambuliu, piesa de 20 de lei 1868 are o cotaţie uriaşă: 250.000 de euro. Valoarea aceasta este asigurată şi de un mit: se spune că, în temelia Peleşului, se află zeci de monede din această colecţie.

"Cred că valoarea din acel catalog e exagerată, dar moneda poate valora chiar şi 100.000 de euro", spune Dan Ilie, referent la Muzeul Băncii Naţionale a României (BNR). Întrucât apar foarte rar pe piaţă, "polii" din ‘68 şi monedele legionare de 250 de lei din 1940 au ajuns cele mai scumpe monede româneşti.   Cel mai mare colecţionar român e un neamţ

Suma de 100.000 de euro nu a fost atinsă încă, dar un pol din '68 a fost vândut, în ianuarie 2010, pentru 32.500 de dolari. Interesul pentru monedă trebuie să fi fost enorm, deoarece firma organizatoare a licitaţiei anunţase un preţ estimat de 4.000-6.000 de dolari.  "Sunt puţini colecţionari români care îşi permit să aibă moneda aceasta", spune Dan Ilie. De aceea, cel mai mare colecţionar de monedă românească e un neamţ.

"E o povestea amuzantă", spune referentul de la BNR. "[Colecţionarul german] venea în anii '80 pe litoralul românesc. Şi era un vânzător de ziare care punea o medalie pe ziare, ca să nu i le ia vântul. Când a văzut medalia, a cumpărat-o şi s-a apucat de colecţie", povesteşte Dan Ilie. Acum, la aproape 30 de ani de când a început să colecţioneze monedă românească, neamţului îi lipsesc doar două piese. Una dintre ele este chiar moneda de 20 de lei din 1868.

În România, se cunoaşte cu siguranţă că există patru poli din 1868. Trei dintre aceştia sunt la Muzeul BNR din Bucureşti, iar celălalt se află la Muzeul Naţional de Istorie a României. Ceilalţi poli ai lui Carol I sunt învăluiţi într-un mister de-a dreptul romanesc. CONTROVERSE

Povestea polilor de la temelia Peleşului

"Eu cred că este un mit", spune Dan Ilie, iar istoricul Alin Ciupală este de aceeaşi părere. Însă discuţiile de pe forumuri sunt aprinse de o însemnare din anul 1875, citată în volumul "Castelul Peleş 1883-1933", scris de Alexandru Tzigara-Samurcaş şi N.N. Condeescu. La  29 august 1875, la temelia castelului a fost pus un tub în care se aflau actul de zidire a Peleşului, alături de un document  care menţiona arhitecţii, preţurile materialelor, salariile muncitorilor etc.

În document apărea şi următorul pasaj: tuburile au fost depuse împreună cu "o colecţie de monete ale ţării, foarte rare astăzi, ce fuseseră bătute în număr redus şi purtau, ca un fel de proclamare anticipată a autonomiei, chipul Domnitorului". Să fie polii din 1868? "Eu cred că mai degrabă ar fi fost monedă de mai târziu", spune Dan Ilie. În 1870, Carol I bătea din nou monedă de aur cu valoarea de 20 de lei, de această dată într-un tiraj de 5.000 de exemplare (redus, totuşi). Nu se ştie unde a fost bătută

Un alt detaliu care nu se cunoaşte este locul unde a fost bătută moneda de 20 lei 1868. România a avut monetărie abia în 1870, astfel încât există numeroase speculaţii. Prima că ar fi fost bătută în România, cu maşinile care fuseseră aduse cu mult înainte de deschiderea monetăriei. Alte posibile locuri unde s-a bătut moneda sunt Berlin, Paris sau Viena. "Cred că Berlin", spune Dan Ilie. Şapte carolini în tezaur

Controversele legate de monedă nu se termină însă în secolul în care a fost bătută. Dan Ilie spune că, în lucrarea "Tezaurul român la Moscova", de Mihail Gr. Romaşcanu, se arată că "7 carolini au plecat cu tezaurul la Moscova". Se ştie că nu au fost returnaţi în 1935, dar se poate să fie printre cele aproximativ 33.000 de monede înapoiate la restituirea din 1956. Însă există posibilitatea ca aceşti poli să fie încă la ruşi, printre cele 93,4 tone care nu au fost restituite. Câte perle are moneda?

Pe piaţa colecţionarilor au apărut şi câteva falsuri, cum se întâmplă adesea cu monedele de mare valoare. Odată cu apariţia falsurilor au apărut alte controverse: muchia monedei este netedă sau zimţată? Ei bine, cele trei monede de la BNR au muchia netedă. O altă controversă este legată de numărul de perle ale monedei. Unii spun că originalul are 122, alţii că 135. Perlele sunt acele puncte foarte mici dispuse în cerc pe marginea monedei, atât pe avers (cap), cât şi pe revers (pajură). Moneda originală, din colecţia BNR: RĂSFĂŢ Fanteziile monetare ale lui Carol al II-lea Carol al II-lea, rege al României între 1930 şi 1940, a fost "un răsfăţat" al Băncii Naţionale, spune referentul BNR Dan Ilie. "Ştiu că banca i-a dăruit odată o tavă din aur cu harta României, iar Carol a întrebat unde sunt munţii. Şi i-au făcut în relief, iar la final tava cântărea 12 kilograme", povesteşte muzeograful.  Carol al II-lea a primit din partea BNR şi o cană din aur, dar nimic nu se compară cu monedele din aur şi "galbenii de podoabă". Până în 1939, Carol al II-lea a avut parte de monede pe care îi apărea efigia. Însă niciuna dintre acestea nu era din aur. În acel an, cu ocazia a 100 de ani de la naşterea lui Carol I, s-a hotărât baterea unui set de monede din aur. S-a bătut monedă de 20 de lei şi 100 de lei, precum şi galbeni de podoabă. Ciudat este că fiecare dintre monede a fost bătută în două versiuni, dar Carol I nu apare pe niciuna. Carol al II-lea apare însă pe toate.  În iunie 1940, s-a făcut un bis, de această dată pentru cei zece ani de domnie ai lui Carol al II-lea. Cei doi galbeni (foto jos) cântăreau 42 de grame şi aveau 41 de milimetri (dublul diametrului monedei de 10 bani de astăzi). Pe o faţă a galbenului apare Carol al II-lea călare, cu privirea spre dreapta. Pe cealaltă faţă, este împăratul Traian încununat cu lauri. Traian ţine în mâna stîngă coroana de oţel a României, iar în mâna dreaptă o sabie (sprijinită de umăr) în jurul căreia se încolăceşte o ghirlandă cu frunze de stejar. Pe al doilea, Carol este tot călare, dar cu faţa spre stânga, iar locul lui Traian este luat de Carol şi ţăranca Modura. Se pare că această femeie este cea care, la 7 iunie 1930, i-a adus lui Carol apă de băut. Acesta intrase pe neaşteptate în ţară şi, în drum spre Cluj, aterizase cu avionul său la Vadul Crişului, lîngă Oradea, din cauza lipsei de combustibil. "Carol al II-lea era un rege orgolios, iar cele două tipuri de monedă din aur cu siguranţă că l-au mulţumit", spune Dan Ilie. Istoricul Alin Ciupală are însă o altă versiune, alimentată de pasiunea lui Carol pentru timbre: "Carol era şi colecţionar. Era cunoscut ca un filatelist împătimit, care nu doar că achiziţiona, dar ştia şi ce achiziţionează". E posibil ca regele să fie şi un mare pasionat de monedă.