80 de descinderi într-un dosar de EVAZIUNE FISCALĂ! Prejudiciul depășește 9 milioane de euro!

80 de descinderi într-un dosar de EVAZIUNE FISCALĂ! Prejudiciul depășește 9 milioane de euro!

80 de percheziții au loc în această dimineață la mai multe societăți comerciale suspectate de evaziune fiscală de aproape 10 milioane de euro! Mascații au mers la locații din Dâmbovița, Argeș, Brașov, Sibiu, Mureș, Vrancea, Călărași și Teleorman!

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează cercetări într-un dosar având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și de folosire, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu.

Sub coordonarea procurorilor, se efectuează percheziții în 80 de locații de către lucrători ai Poliției Sectorului 1 - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor din cadrul D.G.P.M.B. și unităților subordonate, respectiv din cadrul inspectoratelor de poliție județene Dâmbovița, Argeș, Brașov, Sibiu, Mureș, Vrancea, Călărași, Teleorman.

Din probatoriul administrat până în prezent, în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, a rezultat că în contabilitatea a 12 societăți comerciale care își desfășoară activitatea în domeniile construcții, facility management, prelucrare deșeuri și creșterea porcinelor, în perioada 2010-2016, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, s-au evidențiat în contabilitate cheltuieli nereale, împrejurare ce a condus la prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 39.873.671 lei, echivalentul a 9.079.017 euro, din care 15.815.202 lei impozit pe profit diminuat și 24.058.469 lei TVA dedus nelegal.

Ne puteți urmări și pe Google News

În vederea garantării recuperării acestuia, s-au instituit măsuri asigurătorii asupra unor bunuri imobile şi conturi bancare.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii juridice.