Deoarece Kievul e alintatul Occidentului, Puterea de la București n-are curaj să se ridice în apărarea românilor din Ucraina. România lui Cristoiu

Deoarece Kievul e alintatul Occidentului, Puterea de la București n-are curaj să se ridice în apărarea românilor din Ucraina. România lui Cristoiu

Întreaga presă din România a difuzat nu de mult o știre care, cu diferențe destul de mici, dependente de operațiunea tipică de copy paste, a sunat cam așa: „Marțea neagră” pentru școlile românești și ale altor minorități din Ucraina

În seara zilei 5 septembrie 2017, ora 18:21, Parlamentul de la Kiev a adoptat o nouă Lege a Educației prin care introduce în școli sistemul de 12 clase. În același timp, Legea adoptată reprezintă o mare lovitură împotriva comunității românești din Ucraina și altor minorități etnice, fiindcă desființează sistemul de învățământ în limba maternă. Potrivit art. 7 al noii legi adoptate, sistemul de educație din Ucraina se desfășoară doar în limba de stat (ucraineană). Așadar, după posibila semnare a legii de către președintele Petro Poroșenko, școlile actuale cu limba română de predare vor fi lichidate.”

Decizia Kievului stă sub semnul unor grave încălcări ale minimelor standarde europene în materie de drepturile omului. Știrea îi va fi luat prin surprindere pe analfabeți și pe TeFeL-iști. Pe analfabeți, deoarece aceștia trăiesc sub semnul învățăturii biblice Fericiți cei săraci cu duhul.

Pe TeFeL-iști, deoarece aceștia gîndesc în exclusivitate după clișeele livrate de facebookul arestat de Sistem. Potrivit propagandei duse de Sistem, regimul de la Kiev e întruchiparea contemporană a europenismului, democrației, cinstei și onoarei. Și dacă așa zice propaganda, fie ea stalinistă, fascistă, sandinistă sau securistă, cum să creadă TeFeL-istul altceva despre regimul de la Kiev decît întrece orice alt regim în materie de drepturile omulu? Pentru cine nu intră în categoriile de mai sus, altfel zis pentru oamenii care se străduiesc să gîndească după capul lor și nu după căpățîna propagandei și agitației, știrea n-a fost deloc surprinzătoare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Orice român care refuză ideile de a gata știe că regimul de la Kiev e unul dintre cele mai sinistre din Europa. E printre altele un regim care exprimă unul dintre cele mai negre naționalisme din lumea modernă: cel ucrainean. Fără o tradiție statală, ivită din cenușa imperiului sovietic, Ucraina independentă e roasă de complexul statelor care vor să demonstreze cu orice preț că ele există. La începutul Celui de-al doilea Război Mondial, Guvernul de la București a fost alertat de perspectiva nefastă a înființării unei Ucraine mari, unul dintre planurile fantasmagorice ale lui Hitler. Numeroase ședințe de Guvern din anii respectivi dau seamă de conștiința de la București că naționalismul ucrainean e infinit mai periculos decît naționalismul rusesc.

Documente ivite după căderea comunismului, deoarece pînă atunci Moscova n-a vrut să-i supere pe frații de la Apus, arată fără putință de tăgadă, că naționaliștii ucraineni i-au întrecut pe fasciștii nemți în lichidarea minorităților, a evreilor îndeosebi, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. E mai mult decît semnificativ că, în timp ce România e obligată să schimbe nume de străzi ale unor mari creatori numai și numai pentru că la un moment dat au cochetat cu Mișcarea Legionară, regimul prooccidental de la Kiev nu se sfiește să-i facă eroi naționali pe criminalii de Război, precum Stepan Bandera. În acest context persecutarea minorităților de către regimul de la Kiev nu e deloc o surpriză. Nu e deloc o surpriză că răzgîiații Occidentului sînt liderii unuia dintre cele mai corupte regimuri din Europa, că Ucraina e mai dictatorială decît Rusia, că drepturile omului sînt o vorbă pe hîrtie.

De ce nu reacționează Occidentul la încălcarea drepturilor omului în Ucraiana? Din același motiv pentru care cîtă vreme n-a avut bătăi de cap cu opinia publică internă Marile Puteri occidentale în frunte cu America, au sprijinit regimuri dictatoriale, corupte, conduse de lideri care au făcut ce-au vrut în țara lor știind că alianța cu Occidentul le aduce impunitate.

Au trecut de la votarea Legii în Parlamentul ucrainean aproape două săptămîni. În această perioadă, românii din Ucraina au trimis zeci de semnale regimului de la București cerînd ajutor. Le-a răspuns cineva? A măcănit ceva Rața mecanică de la Cotroceni? Ceva nu la nivelul Budapestei care a anunțat sancțiuni împotriva Kievului, dar măcar un bombănit sau măcar anunțul că i-a dat un telefon amicului Poroșesnko zicîndu-i să nu promulge Legea? Ați auzit de vreun gest al premierului, al Guvernului, al majorității parlamentare? Ați auzit de convocarea ambasadorului ucrainean la ministerul de Externe, unul dintre cele mai simple gesturi de exprimare a unei nemulțumiri? Ați auzit de inițierea unei declarații parlamentare de către PNL; partid în agonie sub conducerea agonicului Ludovic Orban? Cu excepția unor declarații de protest ale PMP în parlament, în România nici o forță politică n-a tresărit într-un gest. La demonstrația din fața ambasadei Ucrainei la București au fost 100 de persoane. Pentru apărarea trupului de neprețuit al Codruței Kovesi au ieșit în stradă mii de TeFeLiști. Pentru apărarea dreptului copiilor români din Ucraina de a învăța în limba lor maternă n-a ieșit nici un TeFeList. Cum se explică această atitudine incalificabilă a autorităților române față de deznaționalizarea din Ucraina? Lipsă de interes? Neghiobie? Incapacitatea de a sesiza ce înseamnă o lege precum cea votată de Parlamentul ucrainean? Nici vorbă. E slugărnicia României față de alintata Occidentului.

Ucraina e favorita Occidentului cîtă vreme liderii de la Kiev servesc interesele Occidentului de a şicana Rusia. Cum să sară Puterea de la Bucureşti în apărarea românilor din Ucraina? Ar însemna să încalce mandatul dat de Marile Puteri Babuiniei: De a fi garda de corp a Ucrainei în această parte a lumii. Cum să măcăne Klaus Iohannis împotriva lui Poroşenko cîtă vreme la întîlnirea cu Donald Trump, în schimbul bătăii pe umăr, a acceptat, printre alte concesii făcute împotriva interesului naţional, ca România să fie partenerul strategic al Ucrainei în condiţiile în care America nu-şi poate permite asta? Cum să facă vreun gest Guvernul României?

E un al unei majorităţi conduse de politicieni care nu mai ştiu cum să intre în voie cancelariilor occidentale în iluzia că astfel vor fi lăsaţi în pace să fure mai departe.