DECIZIA lui Băsescu în legătură cu comisia de ANCHETĂ a alegerilor din 2009

DECIZIA lui Băsescu în legătură cu comisia de ANCHETĂ a alegerilor din 2009

Fostul șef al statului Traian Băsescu nu se va prezenta în fața Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, la audierea care este programată joi, au spus surse parlamentare pentru EVZ. În aceeași zi este programată și audierea fostului premier și președinte al PDL, Emil Boc.

La finele lunii mai, liderul PMP, Traian Băsescu spunea că în cazul în care va fi chemat, va merge la audieri, cu două condiții: audierea sa să fie publică și, totodată, să-i fie prezentată "adunarea proceselor-verbale" din toate secțiile de votare.

"Să le ia așa — pun pe o coloană Geoană, pe o coloană Băsescu, adună procesele verbale și pe urmă mă caută să mă cheme la comisie. (...) Nu poți să umilești un președinte ales corect pentru că-ți dă bine ție la joc politic, să pui sub semnul întrebării un mandat. Categoric, dacă vor constata minciuni, dacă vor concluziona minciuni (...), dacă pun negru pe alb și comisia își asumă, cred că mi-am rezolvat problema materială pe câteva generații, pentru că e foarte grav să spui că un om... (...) Din ură s-ar putea să facă o prostie, vă asigur că-mi voi asigura viitorul a câteva generații pe banii lor, toată comisia, pentru că eu voi putea demonstra cu acte oficiale ale statului român că au fost corecte alegerile ", a explicat senatorul PMP.

Tot atunci, Băsescu anunța că îi va da judecată pe membrii comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009 dacă în raportul final al acestui for se vor regăsi concluzii din care să reiasă că el a câștigat al doilea mandat de șef al statului prin mijloace incorecte.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Este clar că ei au avut un obiectiv politic pe care bănuiesc că îl au și acum și merg la două capete (...). Au un obiectiv principal și unul secundar, hai să o prindem pe Kovesi, să o aducem aici (la audieri în Parlament — n.r.) și dacă nu ne iese asta, ne răcorim și noi, spunem toate prostiile pe care le-au spus ba Geoană, ba mai știu eu care, Hrebenciuc, cum s-a furat în străinătate, sau nu știu ce, le punem în raport acolo și tot atingem un obiectiv politic", a declarat Traian Băsescu la B1Tv, întrebat cum privește activitatea comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009.

Întrebat ce ar putea face comisia cu raportul, liderul PMP a spus: "Păi, cred că o să-l țină să doarmă cu capul pe el".

"Pentru că, dacă ies pe varianta doi, sub cuvânt de onoare, vă spun că-i dau în judecată pentru falsificarea rezultatului alegerilor și am toate elementele, pentru că totul se face pe probe. Și hai, băieți, să vedem procesele verbale din fiecare secție de votare, să vedem Curtea Constituțională, că discutăm pe documente. Le iau mulți bani, că e mare comisia", a afirmat Băsescu.

Berceanu nu dă explicații în fața "electricianului" Nicolicea și "bibliotecarului" Fifor

Fostul ministru al Transporturile, Radu Berceanu, a anunta ca nu se va prezenta în fața comisiei parlamentare de anchetă a prezidențialelor din 2009. El nu vrea să ofere explicații "electricianului" Eugen Nicolicea și "bibliotecarului" Mihai Fifor, președintele comisiei. În plus, fostul lider PD a precizat că a primit o invitație prin SMS de la o secretară, dar când a întrebat cine suportă cheltuielile de deplasare, parlamentarii au "uitat" să-l mai sune înapoi.

Mi-a trimis o secretară un SMS în care îmi spunea că trebuie să mă prezint la această Comisie. Am trimis și eu un SMS înapoi în care am întrebat: bun, și cine plătețește deplasarea de la Craiova și înapoi? De atunci nimeni nu mi-a mai zis nimic. E ușor așa să zici că faci comisie de anchetă, dar oamenii vin toată țara.

Eu știu cum e pe la comisie în Parlament, că stai o zi întreagă ca să își facă publicitate niște senatori și deputați pe care îi cunosc de cât erau mici.  Adică inventează comisii și modifică regulamentele electricianul ăla, care acum e mare specialist în drept Nicolicea. Când era la PD la Mehedinți era electrician, acum e mare specialist în drept. Bravo lui, că a evoluat, dar cine îmi dă mie înapoi ziua aia pierdută pe la comisie, că dacă stau bine să mă gândesc, eu în 2009 nu eram implicat în campania electorală, nu mai aveam nicio funcție, dar ei vor să mă întrebe. Să mă întrebe, că eu n-am o problemă, însă înainte să plătească”, a declarat Radu Berceanu, pentru stiripesurse.ro.

Fostul ministru a explicat nu îi este "tocmai comod "să fie investigat de niște oameni pe care îi știe "de când erau mici" și a precizat că va primi întrebări, dar în același timp îi va întreba și el câteva lucruri pe membri Comisiei.

"Eu n-am o problemă cu banii, că nu asta  este problema, însă alții poate că au. Eu pun o problemă de principiu. Faci o comisie de anchetă și nu iei în considerare faptul că oamenii ăia vin din țară? Plus că eu știu cum e în clădirea aia, că am fost și eu parlamentar peste 20 de ani. Când eram vicepreședinte al Camerei Deputaților am primit ordin de la Năstase să terminăm clădirea Parlamentului și pe mandatul meu ne-am mutat acolo. Acum să vin să mă ia unul de la poartă să mă întrebe: nene și tu încotro te duci? Să stau cu telefoane, cu hârtii, cu acte de identitate, nu zic că nu stau, dar la vârsta și la pregătirea mea nu-mi este tocmai comod. Și asta numai la poartă, la intrare, că pe urmă ajungi la filtru și acolo trebuie să stai să aștepți să vină să te preia cineva și acel cineva vine după vreo jumătate de oră, că secretare sunt puține și clădirea e mare, cu lifturi multe. Ajungi înăuntru și apoi stai până are chef comisia de tine.

Eu voi veni în fața comisiei, dar când rezolvă și ei această problemă. Că să stau acum pe banii mei să mă întrebe un fost bibliotecar de la Craiova, care acum a ajuns mare președinte de comisie, domnul Fifor, care e omul lui Prioteasa, nici asta nu-mi e tocmai comod. Vor reprograma ei audierea după ce vor rezolva problema banilor (...) Dacă mă duc în comisie aștept întrebări, dar îi voi întreba și eu pe ei, că am totuși niște ani în spate de experiență în Parlament", a concluzionat Berceanu, pentru stiripesurse.ro.

Audierilor comisiei de anchetă a alegerilor din 2009 vor fi reluate marți, de la ora 10.00. Programați în această zi sunt Gheorghe Flutur, care a confirmat pentru EVZ că se va prezenta în fața Comisiei, Eugen Tomac, Adriean Videanu și Radu Berceanu.

Pentru miercuri au fost chemați Dan Şova, Dan Nica, Dan Radu Ruşanu, iar joi Traian Băsescu și Emil Boc.

Până acum au fost audiați Mircea Geona, diirectorul STS, Marcel Opriș, Cătălin Predoiu și Vasile Blaga.