Decapatorii DNA, față în față cu victimele. Dovezile ABUZURILOR ascunse de către Laura Codruța Kovesi

Decapatorii DNA, față în față cu victimele. Dovezile ABUZURILOR ascunse de către Laura Codruța Kovesi

Laura Codruța Kovesi a repetat în nenumărate rânduri DNA nu a falsificat probele celor acuzați în dosare, dar adevărul este altul. După ce în spațiul public au apărut informații conform cărora fostul procuror Mircea Negulescu ar fi devenit martor sub acoperire și scrie la declarații împotriva foștilor săi șefi, Parchetul General a ieșit cu un comunicat de presă, fapt care dovedește abuzurile și presiunile care se fac la adresa martorilor pentru un denunț.

Omul de afaceri Răzvan Alexe a povestit coșmarul prin care a trecut. „Cătușele am înțeles că aveau niște numere de înregistrare, de inventar, iar aceste cătușe, nu numărul 19 erau ținute mereu în sertar de domnul procuror Negulescu. Și de câte ori avea o presiune de făcut la cineva, le scotea, le învârtea te amenința că o să fie ale tale. La mine nu a mers pentru că eram deja arestat, dar această practică era folosită și la cei care nu fuseseră încă arestați. Dânsul nu și-a verificat competența, iar la tribunal când a depus materialul pentru arestare preventivă, cei de acolo i-au respins referatul de arestare preventivă. Eu am fost arestat de DNA Ploiești fără să dau nici o declarație. 

Negulescu era, conform spuselor lui un mic Dumnezeu pe pământ. Și chiar nu glumesc. Ne uda saltelele, îi am martori pe toți care erau în arest atunci cu mine. Ne scotea la 10 la curtea de aer, unde erau -11 grade și sunt acest pretext, gardienii intrau și aruncau apă unde dormeam noi”, a spus Răzvan Alexe la România TV. 

La rândul ei, deputata Andreea Cosma și-a spus și ea povestea. „Când am fost prima oară la procurorul Negulescu și mi-a deschis urmărirea penală erau cătușele pe masă și pistolul la brâu. Unul dintre ei mi-a zis că dacă tatăl meu nu își va da demisia, îl va aresta. Cam așa au stat lucruri”, a spus ea. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Parchetul General susţine că procurorul Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu au constrâns o persoană să întocmească în fals o sesizare şi documente care au fost folosite drept probe în două dosare, precum şi în susţinerea/motivarea unei cereri de extrădare.

Având în vedere solicitările din partea jurnaliștilor și dezbaterile existente în spațiul public referitoare la unul dintre dosarele aflate în instrumentarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este abilitat să comunice următoarele:

"Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează acte de urmărire penală față de suspecții Negulescu Mircea și Onea Lucian sub aspectul participației improprii, sub forma complicității, la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 52 rap. la art. 48 Cod penal rap. la art. 268 alin. 2 Cod penal).

În fapt, procurorii au reținut că, în perioada aprilie - mai 2015, suspecții Negulescu Mircea (la data săvârșirii faptelor procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti) și Onea Lucian (procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti) ar fi determinat o persoană, prin constrângere, să întocmească în fals o sesizare și documente care să susțină cele reclamate în conținutul acesteia. Documentele falsificate au fost expediate Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti și folosite drept probe în două dosare, precum şi în susţinerea/motivarea unei cereri de extrădare.

Precizăm că faza de urmărire penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie." este comunicatul PÎCCJ.