De teamă să nu intre la pușcărie, un sucevean de 29 de ani s-a spânzurat de lustră

De teamă să nu intre la pușcărie, un sucevean de 29 de ani s-a spânzurat de lustră

Tânărul și-a pus capăt zilelor, la câteva ore după ce a condus o maşină furată şi a intrat cu ea într-un şanţ, provocându-i avarii.

Ionuţ Costel Daniliuc împlinise 29 de ani luni, pe 19 mai. Pe 21 mai, de Sf. Constantin şi Elena, a sărbătorit din nou, de această dată ziua numelui. După ce a băut, a mers  la locuința unui văr de-al său, unde, în faţa gardului, era parcat un autoturism Alfa Romeo înmatriculat în Italia. Cum maşina avea cheile în contact, Costel Daniliuc s-a urcat la volan şi a plecat, chiar dacă nu avea carnet de conducere. Pe raza comunei Dumbrăveni a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un şanţ. Cuprins de teamă, el a abandonat maşina avariată şi a fugit acasă. Văzând cine a luat maşina, proprietarul nu a reclamat furtul la poliţie, scriu jurnaliștii de la Monitorul de Suceava.

”Nu l-am putut opri”

Tatăl tânărului le-a spus jurnaliștilor că fiul său repeta obsesiv că nu vrea să ajungă la puşcărie şi era foarte agitate: „L-am găsit întâi în şură, era spânzurat de un căpăstru. L-am ridicat şi de-abia i-am desfăcut laţul. Şi-a revenit cu greu şi l-am băgat în casă, dar până la urmă a făcut ce avea de făcut....”. Bărbatul a povestit că după prima tentativă de suicid fiul său a dat semne că se liniștește şi a plecat în camera sa. Nu a auzit gălăgie, iar acesta părea că s-a culcat. Joi dimineaţă, omul și-a găsit fiul mort în cameră. Acesta se spânzurase cu un cablu de la televizor de cârligul de la lustră. „A zis că el nu vrea să ajungă la puşcărie şi îşi face capătul. Nu l-am putut opri”, le-a mai spus bărbatul jurnaliștilor de la Monitorul de Suceava. Ionuţ Costel Daniliuc locuia doar cu tatăl său, mama sa murind acum 8 ani de zile. El are un frate care este plecat la muncă în străinătate. Poliţia a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, însă nu există suspiciuni privind circumstanţele decesului.

Ne puteți urmări și pe Google News