De Paşti, în jurul lumii. Cum sărbătoresc alte popoare Învierea

De Paşti, în jurul lumii. Cum sărbătoresc alte popoare Învierea

"Fiecare bordei, cu alt obicei", spune o vorbă din bătrâni. Proverbul se aplică şi în cazul naţiunilor, chiar dacă toţi creştinii de pe mapamond sărbătoresc Învierea lui Hristos.

Dacă unele obiceiuri şi tradiţii de pe la alţii aduc foarte mult cu ceea ce face şi românul în zi de sărbătoare, altele sunt de-a dreptul surprinzătoare. Iată câteva exemple de cum se serbează Paştele în jurul lumii. 

Ungaria. Săptămâna care precede Paştele este pentru gospodari şi gospodine o perioada foarte încărcată, pe lângă curăţenia de primăvară, acum este vremea când se coc prăjiturile tradiţionale. La sate, ouăle fierte sunt vopsite în diverse culori şi pictate de mâna cu motive geometrice şi florale. În Duminică Paştelui copiii găsesc sub pat cadourile de Paşte; urmează un mic-dejun tradiţional alcătuit din ou de Paşte, şuncă şi kalács, un fel de pâine dulce cu ou, nuci şi ciocolată fierbinte. A două zi de Paşti, băieţii stropesc fetele cu parfum sau cu apă parfumată şi îşi urează noroc unii altora, iar fetele le dau în dar ouă vopsite. Aceasta este ziua ospitalităţii, aşa că sunt aşteptaţi vizitatorii.

Bulgaria. În Joia Mare, ca şi la noi, se vopsesc ouăle. Tradiţia cere ca fiecare gospodar să ducă un ou roşu la biserică, să îl sfinţească de Înviere şi apoi să îl îngroape în vie. Se desparte astfel, în mod simbolic, de toate relele şi necazurile pe care le-a avut în anul precedent. În Vinerea Mare se cumpără oale şi farfurii noi şi se plantează dovlecei, pentru că astfel nouă recolta să fie mai “dulce”, iar fetele tinere fac, pentru prima dată în viaţă lor, gogoşi cu miere şi zahăr.

Grecia. La masa de Paşti nu trebuie să lipsească : miel, pâine, ouă şi salate. În aceste zile se mănâncă o pâine specială, numită pâinea lui Iisus. În centrul pâini este marcată o cruce, iar pe margini este decorată cu ornamente sub formă de ouă. 

Franţa. În această ţară, iepuraşul este înlocuit cu peşti şi clopoţei. Peştii francezi de Paşte poartă denumirea de “Peşti de aprilie”. Aceşti peşti îşi fac apariţia în casele franceze încă de la 1 aprilie, copiii încercând să îi păcălească pe adulţi lipidu-le pe spate hărţii cu peşti desenaţi. Tot de Paşte, copiii se implică într-un joc în care aruncă ouăle în aer. Primul care a scăpat oul, a pierdut concursul.

“Clopotele zburătoare” – O altă tradiţie importantă în Franţa este denumită “Clopotele zburătoare”. Catolicii francezi cred că în Vinerea Mare toate clopotele zboară la Vatican , întorcându-se în prima zi de Paşte, aducând cu ele o mulţime de ouă de ciocolată. Respectând această tradiţie, clopotele nu mai bat din Vinerea Mare şi până în prima zi de Paşte. 

Suedia. Există mai multe superstiţii legate de Săptămâna Patimilor: se crede că vrăjitoarele au o putere deosebită în această perioadă, în special cele de magie neagră. Cu o zi înainte de Paşte, băieţii şi fetele se îmbracă în vrăjitoare şi merg la vecini cărora le lasă vederi de Paşte, pentru care primesc bani sau dulciuri. În partea de vest a ţării există obiceiul să se lase scrisoarea în cutia poştală sau sub uşa, expeditorul rămânând necunoscut. Ouăle fierte şi vopsite nu lipsesc de pe masa de Paşte.

Germania. Termenul “Ostern” ar proveni de la o zeiţă anglo-saxonă din antichitate numit “Eastre”, “Eostre”, ori “Ostara”. În această ţară, copaci de Paşte, copăcei micuţi sau ramuri, sunt împodobiţi cu ouă, de Paşti. De Sfintele Sărbători copiii joacă un joc special: se întrec în rostogolirea ouălor colorate pe pante din iarbă sau le ciocnesc la capetele ascuţite. Cel al cărui ou nu s-a spart, îl obţine şi pe cel spart.

America de Nord. Familiile se adună sâmbătă dinaintea zilei de Paşte şi încondeiază ouăle. Potrivit tradiţiei, Iepuraşul de Paşti va lăsa fiecărei familii cu copii, câte un coş de Paşti, plin cu ouă de ciocolată şi alte bunătăţi pentru fiecare copil din casă. Se organizează adevărate “vânători de comori”, în căutarea ouălor de ciocolată aduse de iepuraş pornesc în special micuţii, dar nici adulţii se prind în jocul lor.

Australia. Paştele marchează sfârşitul sezonului de vară. Iepuraşul de Paşti pentru australieni nu el este simbolul tradiţional ci un cangur. Bilby este personajul care face an de an din Sărbătoarea de Paşti un prilej de bucurie.