De ce este pusă CRUCEA la jumătatea Postului?

De ce este pusă CRUCEA la jumătatea Postului?

A treia duminică a Postului Paștilor este închinată Sfintei Cruci. Într-o procesiune solemnă, Crucea este adusă în mijlocul bisericii unde va sta până la sfârșitul săptămânii, prilejuind o rânduială specială.

Ne aflăm la jumătatea Postului, iar Crucea pusă acum înaintea noastră are o semnificație multiplă. Asemenea unei troițe așezate la răscruce, ea ne confirmă că ne aflăm pe calea cea bună și nu am rătăcit. Cele trei săptămâni de post aspru de până acum încep să se simtă și avem nevoie de ajutor și încurajare. Întâlnind Crucea, știm că am ajuns la jumătatea drumului și presimțim apropierea sfârșitului. „Încep să se vadă razele Paștilor”, cum frumos spunea Alexander Schmemann.

Așa cum Adam a căzut pentru că nu a ascultat de Dumnezeu și a mâncat din Pomul aflat în mijlocul Raiului, al doilea Adam (Iisus Hristos) a mântuit lumea prin Cruce, numită pe bună dreptate Pom al Vieții, care, iată, ne stă acum la mijlocul călătoriei Postului.

Să nu uităm că, prin post, repetăm și noi (evident, la o altă scară, după puterile noastre nevrednice) experiența lui Hristos pe calea Golgotei, cu nădejdea Învierii de după Patimi. Întâlnirea cu Crucea are darul de a-i readuce postitorului în minte cuvintele Mântuitorului: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie”.

Ușor de zis, greu de făcut. Cum să se lepede omul de sine, să renunțe la egoism și mândrie, când toată lumea din jur urmărește să-l transforme într-un zeu care, iubindu-se pe sine mai mult decât orice, să cumpere, să consume, să se simtă bine, să-și trăiască clipa pentru a hrăni orgoliul acestui idol hrăpăreț? Și în schimbul a ce? Să-și ia crucea și să-I urmeze lui Iisus înseamnă să-și asume suferința pe această lume pentru un bine promis care pare atât de îndepărtat.

Pentru toate aceste îndoieli care încearcă sufletul celui care se ostenește prin postire, Biserica a rânduit așezarea Crucii în mijlocul Postului. Ca lumina unui far care îi vestește pe navigatorii ce se luptă cu furtuna că Limanul este aproape.

Ne puteți urmări și pe Google News