Editura Evenimentul si Capital

„De când te așteptam, ți-a fost greu să te decizi!”

Autor: | | 1 Comentarii | 11198 Vizualizari

Sunt convinsa ca majoritatea jurnaliștilor care au trecut prin redacția Evenimentului zilei în cei 25 de ani de când Ion Cristoiu a inventat acest ziar a trait nebunia aceea mirifica a reporterului care așteapta sa-și vadă știrea sau articolul publicat în paginile de a doua zi.

Dar, în anii 90, când toata societatea noastră era într-o permanentă schimbare, norocul unor tineri de a deveni ziariști când ani de zile li s-au închis ușile din cauză „de dosar” (trebuia să ai „origini sănătoase”, să fii membru de partid, cu recomandări de la organizația PCR) reprezenta împlinirea unui vis suprem. Ion Cristoiu a simțit că, numai aducând în redacții oameni curați, neatinși de doctrina comunistă, va putea crea o presă liberă și adevărată.

Tot ce s-a petrecut în perioada 1992-1997 la etajul 2 din corpul din dreapta al Casei Scânteii, devenită Casa Presei Libere, acolo unde s-a închegat prima redacție a Evenimentului zilei, a mustit de un spirit aparte, pe care nu l-am mai întâlnit la nicio echipă cu care am mai lucrat de-a lungul timpului. Eu veneam la ziarul cu bulina roșie dupa trei ani de ucenicie la Tineretul liber, unde câștigasem un concurs pentru postul de reporter. Doamne, câta bucurie și fericire am trăit în acea redacție, lângă colegi adevărați de la care am învățat presa! Din această cauză, în vara lui 1992, când mulți dintre ei (Sorin Ovidiu Bălan, Gabi Rusu, Horia Barna, Doina Diaconu, Vali Bălănică s.a.) au plecat la noul ziar al lui Cristoiu, eu am rămas pe loc. N-am îndrăznit să fac pasul decât în 1993, când politica de partid cuprinsese ziarul care-mi împlinise visul de a deveni jurnalist, și când am înțeles că niciodata acolo nu voi face performanță așa cum deja foștii mei colegi făceau la Evenimentul zilei.

Ziua în care Ion Cristoiu m-a primit în biroul său nu o voi uita niciodată pentru o singură frază, care m-a motivat mereu să iubesc acest ziar și pe cel care l-a creat: „De când te așteptam, ți-a fost greu să te decizi să vii!”. Știa ce publicam în Tineretul liber, căci citea tot ce apărea interesant în noianul de ziare din acea perioadă și mai ales urmărea ce scriau reporterii necunoscuți, nou apăruți în presă. Peste o lună și jumătate m-a numit redactor-șef adjunct. Din acel moment am intrat cu adevărat în malaxorul unei meserii care n-are orar, condică sau weekend.

Cum lucram noi în anii 1992-1997 ca jurnaliști la cel mai mare și puternic ziar al României?! În ture, ca la fabrică, dragii mei cititori!

Două ture de zi și una de noapte. Nimic nu ne scăpa din ce se întâmpla în Capitala, dar și din țara ne veneau știri exclusive fiindcă aveam redacți cu corespondenți în toate marile orașe. Foarte mulți dintre noi nu plecam acasă decât după 10-12 ore de muncă, fiindcă efectiv veneau peste noi evenimentele! Nu exista satisfacție mai mare decât aceea de a dărui cititorului, a doua zi, cât mai multe amănunte despre un subiect.

Iar când era o exclusivitate, ziaristul știa că Ion Cristoiu îi va oferi o primă, ca să fie exemplu pentru restul redacției.

Când tehnologia a pătruns și la noi, jurnaliștii de la „Bulina roșie” au fost primii dotați cu stații de emisie-recepție, pentru ca informațiile să ajungă cât mai repede în redacție.

Am creat vâlvă cu asta la nivelul concurenței, iar unora ne era cam rușine să manevrăm stația în public, ca să nu fim confundați cu polițiștii sau agenți ai serviciilor secrete despre care tot publicam anchete.

Computerele au apărut în redacție la sfârșitul anului 1994 și au fost alocate departamentului de tehnoredactare care începuse, ușor-ușor, să ia locul tipografilor. Jurnaliștii scriau încă la bătrânele mașini de scris, iar biroul în care lucrau dactilografe care culegeau textele scrise de mână era încă indispensabil. Mi-amintesc că am avut primul calculator montat pe birou abia în 1995. I-am descoperit de atunci bagajul informațional infinit, dar nu am încetat niciodata să iubesc mirosul de hârtie proaspăt tipărită, foșnetul acela dulce al paginilor și TOTUL care înseamna creativitate la întâlnirea cu cititorul. Asta simt și astăzi și niciodată nu voi considera că presa reprezintă un site de ziar unde se așează știri ca la un aprozar, pe principiul „de toate pentru toți”. Vouă, cumpărătorilor de ziar tipărit, care ați rămas aproape de nostalgiile noastre și care ne ajutați să supraviețuim vă mulțumesc din suflet! Să fim sănătoși și să ne întâlnim și la aniversarea următoare!

Citește și celelalte articole din suplimentul aniversar EVZ 25 de ani:

Evenimentul Zilei, un ziar care a făcut Istorie!

În căutarea Paradisului Pierdut

Amintirile unui Reporter de Cursă Lungă | N-aș putea să separ marea de uscat și nici Evenimentul zilei de experiențele mele pe mare. Că nu sunt Moise. Pentru navigatori sunt ziarist și pentru jurnaliști sunt marinar. Mă complac

Ion Cristoiu, creatorul fenomenului Bulina Roșie: „Practic, am introdus în România presa presă. Unii au vrut să știrbească legenda EVZ și ne-au pus ștampila de tabloid. Nu a fost așa”

Mihai Cârciog și Ion Cristoiu, patronul și inventatorul unui ziar cum n-a mai fost | Amintiri despre apariția și farmecul celor 25 de ani de ”Evenimentul Zilei”

Prima școală




Stirile zilei

Alte articole din categoria: EvZ 25 de ani

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate