Dat în urmărire internațională, după ce a violat o elevă în internatul școlii

Dat în urmărire internațională, după ce a violat o elevă în internatul școlii

Un individ din municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost dat ieri în urmărire generală și internațională, după ce pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare în lipsă.

 El este acuzat că a violat o minoră în internatul unei școli din localitate. Fotografia și semnalmentele urmăritului, Ionel Marius Obreja (foto), în vârstă de 34 de ani, au fost făcute publice pe siteul Poliției Române, la rubrica „persoane urmărite”.

Anchetatorii spun că, în dimineața zilei de 8 iunie, în jurul orei 3.00, Obreja a forțat o ușă de la internatul Școlii Profesionale Speciale din Câmpulung Moldovenesc, a intrat în clădire, iar apoi într-o cameră în care dormea o elevă în vârstă de 16 ani: „I-a pus acesteia cuțitul la gât și timp de aproape două ore a siluit- o, după care a fugit din internat. La acea oră, în clădire se aflau și alte eleve, trei dintre ele dormind chiar într- o cameră alăturată, dar și pedagoga de serviciu, care spun însă că nu au auzit nimic. Amprentele suspectului au fost găsite pe elemente de mobilier din camera unde s-a petrecut violul”. Din informațiile poliției, suspectul ar fi fugit din țară chiar în ziua comiterii faptei. Deși plecat din localitate, Ionel Marius Obreja a făcut contestație împotriva mandatului de arestare preventivă emis pe numele său de către Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. Contestația s-a judecat ieri la Tribunalul Suceava, judecătorul de drepturi și libertăți respingând-o ca neîntemeiată.

Ne puteți urmări și pe Google News