Darius Vâlcov, din nou în fața procurorilor. Fostul ministru al Finațelor, acuzat de trafic de influență și abuz în serviciu

Darius Vâlcov, din nou în fața procurorilor. Fostul ministru al Finațelor, acuzat de trafic de influență și abuz în serviciu

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, săpătămâna trecută, viz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate.

Solicitarea DNA pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov a ajuns, vineri, la secretariatul Senatului, şi urmează procedura normală, respectiv transmiterea la Biroul Permanent, care se va reuni, luni, şi care o va transmite comisiei juridice, în vederea unui aviz. 

Duminica trecută, Darius Vâlcov i-a înaintat premieruluI Ponta demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, dar Ponta a precizat atunci că acesta va rămâne ministru până la finalizarea noului Cod Fiscal. Proiectul Codului Fiscal va fi aprobat miercurea viitoare de Guvern.

Premierul Victor Ponta a anunţat, joi, că a aprobat demisia lui Darius Vâlcov din postul de ministru al Finanţelor, având în vedere cererea DNA de arestare a acestuia, şi că va prezenta în cel mai scurt timp preşedintelui Klaus Iohannis o propunere pentru acest portofoliu.