Dan Diaconescu: Colaborarea dintre PSD și PP-DD a căzut de aproape două luni

Dan Diaconescu: Colaborarea dintre PSD și PP-DD a căzut de aproape două luni

Candidatul PP-DD la alegerile prezidențiale, Dan Diaconescu, a declarat ierii seară, la postul B1 TV, că protocolul de colaborare semnat cu PSD în luna iunie, la nivel parlamentar și local, nu mai este valabil de aproape două luni, unul dintre motive fiind ordonanța de guvern care a permis aleșilor locali să se înscrie într-un alt partid.

"Colaborarea a căzut de mult, de aproape două luni de zile. (...) A doua zi după ce am semnat acest acord sau, mă rog, a treia zi, s-a dat ordonanța trădării. Știți ce s-a întâmplat cu ordonanța trădării? Noi am făcut o greșeală. Noi am crezut că lucrurile în România vor merge spre normalitate, nu spre dezastru, și am pus pe listele noastre pentru consiliile locale, județene, primării, oameni foarte pricepuți, cu multe studii, savanți dacă s-ar putea. Din păcate, lucrurile acestea nu coincid și cu moralitatea respectivilor oameni", a spus Diaconescu.

Întrebat dacă secretarul general al PP-DD, Liviu Robert Neagu, care în luna iulie a fost numit în postul de secretar general adjunct al Guvernului, mai deține sau nu această funcție, Dan Diaconescu a susținut că această poziție este una "onorifică".

"Domnul Neagu nu a fost vreodată membru al Guvernului, domnul Neagu a avut un post de secretar general adjunct, fără atribuții, onorific, cu niciun rang", a afirmat Diaconescu, adăugând că Neagu este prezent zilnic alături de el în campania electorală.

Ne puteți urmări și pe Google News