Dan Besciu de la EuroConstruct, cercetat sub control judiciar

Dan Besciu de la EuroConstruct, cercetat sub control judiciar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respinsi propunerea procurorilor PÎCCJ de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu a inculpaţilor Besciu Dan, Hornegger Josef, Horpos Alexandru şi Vameşu Vlad Ionel şi a instituit măsura controlului judiciar pentru aceştia pe o perioadă de 60 zile.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura Centrală. Judecătorii ÎCCJ au decis pe 12 decembrie 2014 arestarea la domiciliu pentru 30 de zile a omului de afaceri Dan Besciu, asociat şi administrator la SC Euroconstruct 98 Trading SRL, pus sub acuzare de DIICOT într-un dosar de evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare.

Percheziții domiciliare

Procurorii DIICOT au efectuat, în decembrie 2014, opt percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţul Ilfov şi au pus în executare opt mandate de aducere în cadrul unei anchete care vizează destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor, delapidare şi evaziune fiscală, prejudiciul fiind de 34 milioane lei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit DIICOT, în perioada 2011-2014, Dragoş Nedelcu, administrator de fapt al SC Nuts Consulting SRL, SC Pathway Adivisors SRL şi SC C&D Best Design Concept SRL, şi Marin Baicu, administrator de fapt al SC Baicons Impex SRL, SC LGB Transark SRL şi SC Vio Top SRL, Dan Besciu, asociat şi administrator la SC Euroconstruct 98 Trading SRL, Praher Peter şi Josep Horneger, administrator la SC Swietelsky Baugesellschaft Mbh Linz Sucursala Bucureşti şi SC Swietelsky Construcţii Feroviare SRL, au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat ce a avut drept scop obţinerea prin mijloace frauduloase a unor mari sume de bani, provenite din fonduri publice angajate de companii aflate în portofoliul Ministerului Transporturilor (Compania Naţională de Căi Ferate şi CNADNR), pentru organizarea şi derularea unor achiziţii publice de lucrări de infrastructură feroviară şi rutieră.

Cheltuieli nereale

Modalitatea de săvârşire a faptelor constă în obţinerea de către membrii grupului infracţional organizat a unor contracte de infrastructură rutieră şi feroviară şi derularea lor în condiţii păgubitoare pentru companiile de stat achizitoare, prin angajarea unor cheltuieli nereale, aparent necesare derulării proiectelor, operaţiuni urmate de transferul unor mari sume de bani în mod succesiv din conturile companiilor de stat în conturile societăţilor controlate de inculpaţi, pentru ca, în final, aceste sume să fie retrase în numerar sau folosite de inculpaţi în interes personal, pentru achiziţia unor imobile în centrul capitalei sau pentru plata unor vacanţe şi cumpărături de lux.

Pagubă de 14 milioane de lei

De asemenea, s-a stabilit faptul că, în perioada 2011-2013, Alexandru Horpos, Traian Horpos şi Vlad Ionel Vameşu, în calitate de asociaţi şi administratori ai SC Straco Group SRL, au dispus înregistrarea în contabilitatea societăţii a unor facturi fiscale emise de SC Activ Invest Construct, administrată de Stancu Sandu, ce atestau operaţiuni nereale, aferente executării lucrărilor proiectului Apă Canal Ilfov, cu scopul de a deduce în mod nelegal TVA aferentă şi de a reduce cuantumul impozitului pe profit şi dividende, datorate bugetului de stat.

În baza acestor documente justificative false s-a dispus transferul sumei totale de 14.443.879 lei în conturile SC Activ Invest Construct SRL, sumă care ulterior a fost transferată în conturile unor societăţi fantomă şi retrasă în numerar de către membrii grupului infracţional organizat.