În anul 325 d. Hr., în cadrul primului conciliu ecumenic de la Niceea, oamenii bisericii au stabilit ca ziua de Paşte să fie sărbătorită în prima duminică de după prima lună plină care apare după sau de echinocţiul de primăvară.

De exemplu, în acest an, prima lună plină de după echinocţiul de primăvară (20 martie în acest an, ora 19:32) a fost pe 30 martie (la ora 5:25), iar prima duminică de după luna plină este cea de astăzi (4 aprilie).

Pentru a se calcula data Paştelui, aproape toate bisericile ortodoxe folosesc calendarul iulian (numit şi calendarul neîndreptat), pentru ca toţi ortodocşii, indiferent că bisericile din care fac parte sunt pe stil vechi sau pe stil nou, să sărbătorească Paştele împreună, în aceeaşi zi. Scopul este acela de a sublinia unitatea credinţei ortodoxe şi de a celebra împreună cea mai importantă sărbătoare creştină.

Pentru calcularea datei Paştelui la ortodocşi se foloseşte un algoritm. Luna în care va pica Paştele se stabileşte după formula [(d + e + 114) / 31], iar ziua după formula ((d + e + 114) mod 31) + 1, unde d = (19 * c + 15) mod 30, e = (2 * a + 4 * b – d + 34) mod 7, a = A mod 4, b = A mod 7, c = A mod 19.

De exemplu, pentru anul acesta, A = 2010, iar a, b şi c, care sunt resturile împărţirii lui 2010 la 4, 7 şi 19, sunt 2, 1 şi 15. Calculând după formulele de mai sus, d = 0, iar e = 0.

Luna este partea întreagă a lui (d + e + 114) / 31, deci pentru 2010 este partea întreagă a lui 3,67, deci 3. Astfel, Paştele pică în luna a treia, deci în martie (în calendarul iulian). Iar ziua, potrivit formulei de mai sus, este 22.

Astfel, în calendarul iulian, cel folosit de bisericile ortodoxe pentru calcularea zilei de Paşte, în acest an sărbătoarea pică pe 22 martie. Noi sărbătorim însă Paştele pe 4 aprilie deoarece statul român foloseşte calendarul gregorian, iar 22 martie în calendarul iulian înseamnă 4 aprilie în cel gregorian.

Calendarul iulian şi cel gregorian

Calendarul iulian a fost introdus de Iulius Cezar în anul 46 î.Hr. Potrivit acestui calendar, un an obişnuit are 12 luni şi 365 de zile, iar o dată la patru ani se adăuga o zi, anul acela fiind bisect. Astfel, anul mediu iulian are 365, 25 de zile.

Însă anul astronomic este cu 11 minute mai lung decât anul iulian mediu, ceea ce ducea la acumularea unei zile diferenţă o dată la 128 de ani.

Din cauza imperfecţiunilor acestui calendar, în anul 1582, Papa Grigore al XIII-lea a promulgat calendarul gregorian, mai precis decât cel iulian, şi care a fost adoptat la acea vreme de majoritatea ţărilor catolice, urmate mai târziu şi de cele protestante.

Statele din răsăritul Europei au introdus mult mai târziu calendarul gregorian. De exemplu, România l-a introdus în anul 1919.

Dar calendarul nu a fost adoptat şi de Biserica Ortodoxă Română. Din anul 1923, ea foloseşte un calendar iulian revizuit care a tăiat 13 zile din acel an şi a adoptat o serie de reguli potrivit cărora nu va fi nicio diferenţă între calendarul gregorian şi cel iulian revizuit, până în anul 2800. Calendarul iulian revizuit a fost introdus la un sinod din mai 1923 de la Constantinopol.

Alături de România, biserici ortodoxe precum cele din Grecia, Bulgaria sau Polonia au adoptat noul calendar. Ele vor sărbători Crăciunul împreună cu bisericile occidentale pe data de 25 decembrie a calendarului gregorian până în anul 2800.

Calendarul iulian a rămas însă în uz în mai multe biserici naţionale ortodoxe, în cea rusă şi sârbă, spre exemplu. Ele nu au acceptat calendarul iulian revizuit şi continuă să sărbătorească naşterea lui Hristos pe data de 25 decembrie a calendarului iulian – 7 ianuarie în calendarul gregorian.

Singura biserică ortodoxă care a adoptat calendarul gregorian şi nu sărbătoreşte Paştele iulian este cea finlandeză.