N-avem treabă prin Rusia și nici nouă nu pare că ne mai pasă

Andrei Călin
2 decembrie 2017, 00:19

S-a stabilit, vineri, componența grupelor Campionatului Mondial din Rusia. La tragerea la sorți de la Kremlin, lume bună: Pele, Maradona, Gullit sau Blanc.

Am privit ceremonia cu detașarea suporterului a cărui echipă n-are nicio legătură cu turneul. Și am văzut selfieul Putin - Maradona, prin care argentinianul a făcut o reverență către liderul de la Kremlin, titrând pe Facebook: „Admirație!”. Pentru noi, ratarea calificării la un Mondial a devenit o obișnuință. Constanța în eșec a existat și în mandatul lui Mircea Sandu, și în cel al lui Răzvan Burleanu. Dacă primul președinte nu avea chef ca să vorbească despre ratarea obiectivelor, cel de-al doilea nu are nici chef, nici habar. Dar, preocupat de propria imagine, șeful de la „Casa Fotbalului” și-a angajat pe banii federației o armată de coafeze care, firesc, trebuie să coafeze o realitate dezolantă, marcată de un șef străin de fotbal. România nu va juca la Mondialul din Rusia. Nu-i pasă nimănui, la nivel global, mai ales că în fața televizoarelor vor sta și italienii. Iar „Squadra Azzurra” ar fi putut oferi mai mult decât anosta echipă antrenată de Cosmin Contra. Mai trist este că nici pe noi nu ne mai preocupă absențele de la turneele finale. Ratările s-au legat în serie, în asemenea hal, încât vara viitoare se vor împlini două decenii de la ultima participare la un turneu final. Ne-am obișnuit cu eșecul, pe care îl consumăm în două stadii: acceptare și uitare.

În „Cizmă”, măsurile au venit grabnic și radical, asta însemnând demiterea selecționerului Giampiero Ventura și demisia președintelui federației, Carlo Tavecchio. La noi, Burleanu se pregătește de alegeri și are mari șanse că câștige un nou mandat, atât timp cât opoziția este firavă, lipsită de simț practic și măcinată de orgolii. Să fii făcut membru cu drepturi depline în „Generația de Aur” nu este suficient ca să conduci fotbalul românesc. Teoria asta a fost demonstrată în 2014 și, foarte probabil, va sta în picioare și în 2018. Apoi, ne vom pregăti să ratăm și alte calificări, care bineînțeles ni se vor părea la îndemână până ne va învinge matematica grupei. Îmi plac Mondialele fotbalistice, pentru că aduc diversitate atât pe stadioane, cât și în afara lor.

Curg știrile ce țin de faptul divers, fanii sunt colorați, iar fotbalul este tocat riguros. În 2018, românii vor privi neutri spectacolul din Rusia sau se vor implica emoțional, așa, „de fun”, pentru Germania, Spania, Argentina, Peru sau Panama. În timp ce Chiricheș, Maxim, Stancu sau Tătărușanu vor sta la plajă, în vacanță, departe de grijile stresului mondial, foarte probabil, în Rusia va descinde pedantul Burleanu. Care, pe diurne dolofane, va observa, va nota, va reveni în țară. Apoi, după un barinstorming corporatist va începe să implementeze un sistem sustenabil și predictibil, care să ne asigure ratarea Mondialului din 2022. Până atunci, statistica este usturătoare: 20 de ani fără prezență la CM și 5 ediții ratate.