Editura Evenimentul si Capital

Cum am petrecut noaptea de Sfântul Vasile cu Stafia lui Kim Ir-Sen

Adrian Pătrușcă
Autor: | | 35 Comentarii | 3225 Vizualizari

Sătul de porcăriile de revelion, din farfurie și de la televizor, tânjeam după un iaurt și o comedie. Frigiderul mă rezolvă cu prima parte, ghidul UPC cu a doua: BRUNO, comedie din 2000, regia Shirley MacLaine.

Iaurtul rece, acrișor și cam apos a alunecat pe gât înainte să se termine genericul. Bine a făcut: avea să fie pansamentul gastric perfect pentru a tăia greața produsă de un film cum nu am mai văzut în viața mea.

De prin 1980, cu un masochism pe care nici acum nu mi-l explic cu totul, începusem să bântui sălile de cinema în căutarea celor mai exotice producții din lagărul comunist care se exportau / deversau pe ecranele românești. Mă fascinau falsitatea, făcătura, cu care se creau lumi de mucava și hârtie creponată din șabloane și lozinci, încercam să înțeleg mecanismele propagandistice care puneau în mișcare imaginile de pe ecran. Între toate, două mi s-au părut niște piscuri ale imbecilității: „Milițiencele din insulă” (chinezesc) și o peliculă nord-coreeană, al cărei titlu îmi scapă, despre Kim Ir-Sen, care ordonă să se construiască o cale ferată într-o zonă izolată din țară. La ăsta din urmă, fabulos este că personajul principal, Kim însuși, nu apare deloc, până la secvența finală. Deși numai despre el se vorbește. La sfârșit, pe șinele construite de partid vine trenul care îl aduce și pe conducător. „Tovarășul Kim e în valea noastră!”, strigă toată distribuția, căzând în genunchi și jeluindu-se de bucurie. Și atunci, într-o imagine panoramată, pe culmea unui munte, apare, măreață, silueta lui, ca o stafie dominatoare, proiectată pe fundalul unui răsărit de soare pictat pe mucava.

Ei bine, nici unul din astea nu mi s-a părut atât de scârbos ca acest Bruno, pe care m-am învrednicit să-l văd în noaptea de Sfântul Vasile. Filmul, regizat de o mare actriță, este un adevărat manual de Corectitudine Politică. Nimic nu lipsește. Toate marotele Noii Stângi occidentale, de la diabolizarea Creștinismului la groaza obsesivă de Discriminare, sunt înghesuite cu anasâna, cu teamă, parcă, de a nu rata nimic. Între toate, însă, strălucește Teoria Genului. Cea care tinde să se așeze la baza răsturnărilor, devastării la care este supusă ideologic și mental societatea occidentală. Teoria Genului care spune că nu te naști de un anumit sex, indiferent de aparențele anatomice, ci devii cu timpul Băiat sau Fată sau Transsexual, în funcție de mediul social, de experiențele de viață, și de personalitatea pe care o ai. Evident, schimbările din viață, din anturaj, pot genera schimbări și în interiorul unui om, care, firesc (!), resimte nevoia să-și schimbe Genul. Din Băiat să devină Fată, din Femeie, Bărbat sau Femeie cu Barbă.

Chiar dacă asemenea teme pot părea șocante pentru mulți români, ele au devenit subiecte de uriașe dispute ideologice în Occident, iar în unele state norme școlare obligatorii, încă din clasa I. Ceea ce este cu adevărat tulburător la un film ca Bruno este faptul că pentru propaganda deșănțată, halucinantă, au fost folosiți copii. Puști de șase-șapte anișori, puși să scandeze și să ilustreze lozincile Corectitudinii Politice. Ceea ce nici Ceaușescu și mașinăria lui de propagandă nu au îndrăznit. Pistruiatul, Roșcovanul și alții din galeria de comuniști mucoși sunt, în comparație cu Bruno, simpatici, plini de viață și de umor, puși pe șotii, aproape niște copii normali.

Iată-l pe Bruno: băiețelul adorabil din Singur Acasă 3 (Alex D. Linz), este acum elev la o școală catolică americană. Care pare iadul pe pământ. Filmul începe cu micul Bruno bătut sălbatic (nu se știe de ce) de colegii săi, care îi strigă: „Poponarule!” și „Tocilarule!”. Noroc că intervine o maică supraveghetoare, care, urlând și suflând în fluierul din dotare (după modelul gardienilor din închisori) îi oprește pe agresori. Cum Bruno, chircit de durere la pământ, nu se poate ridica, maica zdrahoancă îl ia la subsuoară, ordonă încolonarea și cu cântec, toți se îndreaptă spre școală. Cântecul este cel folosit de trupeții americani, în deplasare, cu versurile adaptate: elevii mărșăluiesc cântând sacadat aproximativ așa: „Școala catolică ne educă / În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!”

Maica cea solidă îl depune pe micul Bruno în biroul maicii directoare / starețe, pârându-l (tot pe el!) că iar a provocat un scandal. Exasperată, stareța ordonă ca micuțul să fie pedepsit, după care își aprinde nervoasă o țigară (!).

La sfârșitul programului, Bruno este luat de la școală de maică-sa, o femeie uriașă, care, aveam să aflăm, a devenit obeză, mâncând mult de supărare că a fost părăsită de tatăl lui Bruno, polițist în oraș. Mama monstruoasă își ia fiul acasă în huiduielile și zeflemelile întregii școli. Micile brute catolice nu au jenă să terorizeze nici obezii!

Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate