Cucuveaua Mov și flagrantul de la Realitatea TV

Cucuveaua Mov și flagrantul de la Realitatea TV

Sebastian Ghiţă a prezentat un document cu seriile bancnotelor folosite în flagrantul pe care i l-a făcut lui Sorin Ovidiu Vîntu. El susţine că le-a transmis, pe adresa de mail cucuveauamov@ gmail.com, Laurei Codruţa Kovesi. Aceasta şi consiliera ei Dana Tiţian ar fi condus ostilităţile în dosarul Realitatea Media

Fostul deputat spune că are dovezi că mailul cucuveauamov@gmail.com apar ține Laurei Codruța Kovesi: „Aceste mailuri există, pot fi expertizate electronic, nu sunt doar tipărite pe hârtie și cred că atunci când într-un astfel de mail, lângă adresa doamnei Kovesi, cucuveaua mov, vedem și adresa consilierei sale apropiate, Dana Tițian, începem să ne gândim de două ori dacă nu cumva mailul este al doamnei Kovesi. Dar când ne uităm pe un alt document, un document care arată ce s-a întâmplat în acel dosar și ne arată o chestiune fără putere de tăgadă - seriile banilor, bancnotelor, în flagrantul de la Realitatea. Au fost transmise de către mine pe acest mail doamnei Kovesi și aceste serii pot fi foarte ușor verificate de către oricine în dosarul care s-a aflat pe rolul instanțelor. Nu mai poate să spună nimeni, nici măcar doamna Kovesi că dânsa nu folosea acest mail, cucuveaua mov, că Dana Tițian nu era consiliera dânsei și că nu au fost persoanele care au condus ostilitățile în dosarul Realitatea Media”.

Plagiatul și Cucuveaua Mov

Sebastian Ghiță a depus, în septembrie, la Parchetul General un autodenunț în care susținea că, împreună cu alți demnitari, a participat la falsificarea raportului tehnic de expertiză a tezei de doctorat a procurorului-șef DNA, Laura Codruța Kovesi. Acesta spunea că șefa DNA avea cunoștință de ce se întâmpă și că a ajutat-o pe Kovesi din prietenie pentru că atunci avea o relație apropiată. Kovesi a replicat că nu va fi niciodată prietenă cu Ghiță, care a declarat că șefa DNA i-ar fi trimis mesaje de pe un mail secret: cucuveauamov@gmail.com

Vîntu, turnat de Ghiță și prins cu banii marcați de Kovesi

Sebastian Ghiță a fost cel care a semnalat, în 2011, procurorilor DNA fapte de corupție săvârșite de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Acesta a și fost condamnat la patru ani de închisoare în urma dezvăluirilor făctute de fostul deputat. Atunci, Sebastian Ghiță era un apropiat al procurorilor și a purtat tehică de interceptare montată de magistrați, pentru flagrantul pus la cale în urma descinderilor de la Realitatea TV. Totodată, ieri, Sebastian Ghiță a suținut că deține un document din dosarul în care a fost condamnat SOV și a prezentat seriile banilor cu care s-a organizat flagrantul de mituire de la Realitatea TV. Acum, Sebastian Ghiță susține că seriile banilor (este vorba despre 150.000 de euro) le-ar fi primit, potrivit documentului prezentat, de la adresa de mail cucuveauamov@gmail.com , care i-ar aprține chiar șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Banii ar fi trebuit să ajungă de la Ghiță la Sorin Ovidiu Vîntu, fiind o parte din datoria pentru cumpărarea Realității TV.

EVZ vă prezintă una dintre probele procurorilor care a dus la condamnarea lui Sorin Ovidiu Vîntu. Este o înregistrare a unei convorbiri audio între acesta și Sebastian Ghiță care avea tehnică montată de procurori. Redăm în continuare stenograma convorbirii apărute în presa vremii.

SOV - Discutăm acum ca între doi băieți. Un golan bătrân și unul tânăr. Eu ți-am dat două lecții. Te-ai bazat pe forță, ți-am arătat că mă piș pe forța ta, mă piș pe tine cu forța ta. Lasă să-ți zic cu golan și cu alea. Tu vii dintr-o lume, totuși, o lume cinstită, ordonată, civilizată. Asta e ok.

Ghiță - Da

SOV- Eu vin dintr-o mahala țigănească. Vin de prin pârnaie, prin contrabandă, cu de ăștia. Asta e lumea… Eu am făcut eforturi disperate să nu mă dau în fapt de unde vin și cine sunt. Prietenu’ tău Măgureanu îți poate confirma că mi-a dat ok-ul să împușc rakeții de pe teritoriul României. Și că am împușcat sute, nu zeci.

Ghiță - Nu-l cunosc

SOV- Și că am împușcat sute nu zeci

Ghiță - L-am văzut doar odată la ziua ...

SOV- Și când spun împușcat mă refer la propriu, aici discut clar, nu mă tem că ai ceva pe tine, mă doare’n...

Ghiță - Nu, nu

SOV- Bă, mă doare în p.... Acum discutăm doar între noi. Deci pe chestii de forță și de țigani… Am .. deci, ascultă-mă cu atenție ca să știi și tu. Toată rețeaua de bulibași lucra pentru mine. Toată. Pe timpul certificatelor de proprietate... Riscau 25 de ani sau glonțul. Furau din fabrici, macarale alea, alea și duceau la italieni. Adică tu nu știi despre mine nimic decât din legende făcute de proști. Ca tine, la modul cel serios, am îngropat pe dealurile de pe acolo din Moldova, am îngropat.

Ghiță - E a treia oară…

SOV- Inițial, pe cuvântul meu, că am vrut să îți administrez lecția maximă…

Ghiță - Să mă îngropați?

SOV- Și să dau o lecție tuturor care îndrăznesc…

Ghiță - Să mă îngropați?

SOV- Bă, puștiule, așa ceva nu înseamnă teritoriu interzis. Face parte din arsenalul de lucru când sunt supărat sau când am un interes mare de apărat. Eu nu glumesc cu astea.

Ghiță - Da

SOV- Am gândit după aceea că ai venit cu inima deschisă. Fii atent aici ce... când ai vorbit de moarte ți-am spus (neinteligibil) ... Bătrâne...

Ghiță - De mine

SOV- La propriu m-am gândit

Ghiță - Eu nu...

SOV- Ai venit cu inima deschisă, inițial, într-adevăr…

Procuror DNA: Dacă îl bagi pe Ghiţă, îl toarnă pe Dragnea şi, gata, rezolvăm!

Sebastian Ghiță, a prezentat, luni 19 decembrie, într-o conferință de presă, o înregistrare despre care susține că ar putea da peste cap lumea Justiției și anchetele DNA. Este vorba despre o discuţie între procurorul Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti, care se ocupă de dosarul Ponta-Blair, şi un coleg de al său.

Totodată, acesta a susținut că asupra lui cât și a familiei sale procurorii anticorupție fac presiuni pentru a-l determina să dea informații acuzatoare la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea. Sebastian Ghiţă a făcut mai multe dezvăluiri șoc. Acesta susţine că lui Liviu Dragnea i se pregătesc dosare pentru a putea fi şantajat. După acestă dezvăluire Sebastian Ghiță a fost la recepția SRI, începând cu ora 19, a plecat de acolo în jurul orei 23 și a dispărut în drumul spre casă.

Fragment din înregistrarea prezentată de Sebastian Ghiță:

„Procuror Negulescu: Băga-mi-aş **** în mă-sa! Nu mai putem să trăim pe planeta Românica din cauza lu’ un jegos ca Sebi Ghiţă care este un vagabond, o zdreanţă. Eu spun aşa. Eu i-o spun în faţă până la urmă: bă, eşti o zdreanţă! Du-te **** de aici de panaramă!

Coleg DNA: Da, bă, dar ţi-au ţinut spatele şi ăia de la Bucureşti, bă, şi Kovesi...

Procuror Negulescu: Da. Bă, mă jur că îi spun în faţă că n-am ce să... ce să îmi facă să-mi ****. Păi toate n-au plecat, frate, de la mine?

Coleg DNA: Păi dacă îl bagi pe Ghiţă, îl toarnă pe Dragnea şi, gata, rezolvăm!

Procuror Negulescu: Lasă-mă, mânca-ţi-aş gura, că-s periculos rău de tot, mă jur că-s foarte periculos. Dar dacă, bă, dacă nu mă cunoşti dute **** , nu te băga cu mine, mâncaţi- aş gura, că mă ia capul! Asta nu suport!” (Ramona Feraru)

IGPR: Polițiștii nu au greșit în cazul lui Giță

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române a fost făcută o anchetă internă privind activităţile desfăşurate în cazul lui Sebastian Ghiţă, anchetă, al cărei rezultat a fost prezentat procurorului. Ancheta internă a vizat modul în care s-au derulat controlul judiciar, realizarea procedurii de citare, punerea în executare a mandatului de aducere şi efectuarea activităţilor dispuse prin ordonanţa emisă de unitatea de parchet competentă, desfăşurate de poliţişti de la Poliţia Judeţeană Prahova şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale. În urma anchetei s-a stabilit că poliţiştii de la Poliţia Judeţeană Prahova „au executat activităţi de aducere la îndeplinire a citaţiei procedurale, a mandatului de aducere, precum şi de executare a măsurilor controlului judiciar”, în timp ce poliţiştii de la Direcţia Operaţiuni Speciale au desfăşurat activităţile dispuse de procuror, prin ordonanţă. Poliţia Română mai precizează că în prezent continuă cercetările pentru punerea în executare a mandatului de aducere emis pe numele lui Sebastian Ghiţă, „cadrul procedural limitând activităţile, comparativ cu măsurile dispuse în cazurile de dare în urmărire a unei persoane”.

Întrebări pe marginea dezvăluirilor lui Sebastian Ghiță

1 În anul 2010, Sebastian Ghiță și Vasile Dîncu nu erau niște personaje importante pe scena politică. În schimb, Laura Codruța Kovesi era Procurorul general al României. Ce căuta șefa procurorilor în anturaj de cântece lăutărești cu Ghiță și Dâncu?

2 Prin înregistrarea difuzată de RTv, Sebastian Ghiță ne transmite că între anii 2010-2014 s-a construit un sistem de cârdășie penală prin care persoanele incomode să fie incriminate, să li se facă dosare penale?

3De ce nicio instituție a statului nu cere o anchetă temeinică pe ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în relația de 4 ani a lui Sebastian Ghiță (ajuns deputat între timp) cu oameni importanți din instituții de forță ale statului? Nu e prima dată când Ghiță dezvăluie legături puternice.

4La fabricarea căror dosare a ajutat-o Sebastian Ghiță pe Laura Codruța Kovesi, dacă pentru dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu a fost folosit la pregătirea și realizarea flagrantului, așa cum presa a prezentat încă din 2011?

5 Câte mailuri i-a trimis procurorul șef Kovesi lui Ghiță de pe adresa cucuveaua mov?

6 Dacă Sebastian Ghiță minte, de ce DNA (sau Kovesi) și SRI (sau gen. Coldea) nu au nicio reacție?