CRIZA DIN UCRAINA. Un "regim special" va fi instituit la Mariupol. Ce interdicţii au fost impuse
- Ioana Tomescu
- 10 septembrie 2014, 09:44
Autorităţile de la Kiev vor institui începând de miercuri, 10 septembrie, un regim special la Mariupol, ca urmare a situaţiilor tensionate care au avut loc în ultimele zile în apropierea oraşului. Una dintre măsuri o reprezintă interzicerea accesului vizitatorilor în oraş, în intervalul orar 20:00 - 6:00.
Mai exact, vizitatorii nu vor avea voie să intre în oraş în intervalul menţionat, au anunţat surse din domeniul Apărării, potrivit mediafax.ro. Aceleaşi surse au declarat că interdicţia nu va fi aplicată şi locuitorilor din Mariupol, care vor avea voie să intre în oraş între orele precizate.
O altă măsură luată de autorităţile ucrainene o reprezintă limitarea circulaţiei automobilelor, a transportul de echipamente grele, a apropierii de poziţiile forţelor de ordine şi, în acelaşi timp, va fi limitată fotografierea obiectelor militare. De asemenea, Kievul introduce restricţii vizând adunările publice, pescuitul şi portul armelor de foc.
Măsurile, care vor fi instituite şi în localităţile Novoazivsk şi Telmansk, au scopul de a împiedica pătrunderea unor "sabotori" şi "spioni inamici" în oraş.
Mariupol a fost scena luptelor între separatişti şi forţele aramate ucrainene, la scurt timp după anunţarea acordului de încetare a focului între cele două părţi. Sâmbătă seară, în apropierea oraşului, au fost auzite mai multe explozii, speratiştii acuzând armata ucraineană că i-a atacat cu lansatoare de rachete.
În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, o femeie din Mariupol şi-a pierdut viaţa, fiind victima unor tiruri de armă. Primăria din oraş a transmis într-un comunicat că alte trei persoane au fost rănite, menţionând că rebeli proruşi au deschis focul asupra unui punct de control la ieşirea de est din oraş şi au distrus o staţie de combustibil.