CRIZA DIN UCRAINA. „Dacă nu recunoaştem frontierele actuale şi ne petrecem timpul uitându-ne la ce era în secolul al 15-lea, al 16-lea, al 17-lea sau al 18-lea, nu vom găsi niciodată pacea”

CRIZA DIN UCRAINA. „Dacă nu recunoaştem frontierele actuale şi ne petrecem timpul uitându-ne la ce era în secolul al 15-lea, al 16-lea, al 17-lea sau al 18-lea, nu vom găsi niciodată pacea”

Premierul japonez Shinzo Abe a susţinut, azi, la Tokyo, poziţia cancelarului german Angela Merkel de a cere ferm Rusiei să joace un rol constructiv pentru a oferi „o soluţie diplomatică şi paşnică” la criza din Ucraina.

Întrebat în legătură cu eventualitatea unor noi sancţiuni împotriva Rusiei, premierul japonez a declarat că ţara sa „va răspunde în mod adecvat”  în coordonare cu alţi membri ai G7 (principalele state industrializate ale lumii).

„Noi nu ne aflăm într-un context în care G8 (inclusiv Rusia) ar fi în măsură să poarte discuţii substanţiale”, a spus el. „Însă, în acelaşi timp, este important să se continue dialogul cu Rusia. Împreună cu Angela Merkel, noi cerem ferm Rusiei să joace un rol constructiv pentru a se obţine o soluţie diplomatică şi paşnică la problema ucraineană”, a spus el.

Angela Merkel, aflată în turneu pentru a pregăti preşedinţia germană a G7, a evocat dosarul ucrainean.

„Trebuie să fim stricţi în Europa cu privire la chestiunea anexării Crimeii, separatiştilor din Ucraina şi influenţa Rusiei, deoarece pentru ca pacea să existe, trebuie acceptată integritatea teritorială a altor ţări”, a declarat cancelarul german.

„Dacă nu recunoaştem frontierele actuale şi ne petrecem timpul uitându-ne la ce era în secolul al 15-lea, al 16-lea, al 17-lea sau al 18-lea, nu vom găsi niciodată pacea”, a mai spus ea, scrie Reuters, citată de Agerpres.

În cadrul discuţiilor, cei doi lideri şi-au declarat totodată obiectivul pentru obţinerea unui acord de liber schimb UE-Japonia până la sfârşitul anului.