Cazul bărbatului din Satu Mare care şi-a ucis părinţii şi bunica. Răzvan Rentea a vrut să-l omoare şi pe soţul amantei

Cazul bărbatului din Satu Mare care şi-a ucis părinţii şi bunica. Răzvan Rentea a vrut să-l omoare şi pe soţul amantei

Răzvan Rentea, bărbatul din Satu Mare care este acuzat că în toamna anului trecut și-a omorât părinții și bunica, se pare că mai avea pe “lista scurtă” o țintă. Este vorba de un italian, Fabio M., soțul fostei sale amante, pe care voia să îl omoare pentru asigurarea de viață pe care o avea bărbatul.

Fosta iubită a lui Răzvan Rentea a făcut declarații incendiare în fața anchetatorilor. Femeia, Renata M., le-a declarat anchetatorilor că a avut o relație cu Răzvan Rentea timp de un an, între 2016 și 2017, și că bărbatul i-a spus de mai multe ori că ar cunoaște niște ucrainieni care l-ar putea elimina din calea iubirii lor pe soțul ei.

Uciderea soțului italian ar fi ajutat-o pe femeie să rămână și cu întreaga avere: „M-a întrebat dacă soțul meu are asigurare de viață, și i-am spus că da. Apoi mi-a spus că decât să împart averea la divorț mai bine rămân eu cu ea întreagă. Mi-a spus și că are doi prieteni din Ucraina pe care îi poate chema să se ocupe de asta, eu trebuia doar să fiu plecată, iar casa urma să fie răvășită, să pară că a fost un jaf. La început credeam că glumește, dar apoi mi-am dat seama că nu e doar o glumă”, a declarat Renata M, conforma publicației www. presasm.ro.

 

Rentea o acuză că se droga

În schimb, Răzvan Rentea a acuzat-o pe fosta iubită de lucruri similare, într-un carusel al declarațiilor halucinante: “Ea a fost căsătorită înainte, întrebați-o unde e soțul ei. L-a omorât! Bată-te Dumnezeu de criminală! Minte, nimic din ceea ce spune nu e adevărat. Ea obișnuia să se drogheze, iar eu îi purtam de grijă! Eu sunt cel care nu a mai vrut să aibă o relație cu ea, ea își droga soțul ca să pot merge la ea, îmi spunea că vrea să ne căsătorim”.

Acum, judecătorii îl așteaptă peste câteva zile pe Fabio M. în sala de judecată pentru a spune tot ce știe despre Răzvan Rentea, dar și despre relația explozivă dintre soția sa și Rentea.

 

Şi-a lichidat familia pentru un apartament

Răzvan Rentea este judecat, în stare de arest, pentru uciderea părinților și a bunicii, respectiv: Gheorghe Rentea, Niculina Rentea și Viorica Apan. În data de 24 noiembrie 2017, un vecin din comuna sătmăreană Apa i-a găsit pe soţii Gheorghe (59 de ani) şi Niculina Rentea (56 de ani) şi pe mama femeii, Viorica Apan (80 de ani), morţi în propria gospodărie. Scena a fost una şocantă pentru vecin.

Cele trei victime au fost lovite la nivelul capului atât de violent, încât erau greu de recunoscut. Cercetările poliţiştilor au arătat că cei trei au fost loviţi cu un corp contondent cu muchii, cel mai probabil un ciocan sau muchia de la un topor.

 

A devenit suspect din cauza curiozității excesive

Răzvan Rentea, fiul celor doi soți, le-a trezit suspiciuni polițiștilor încă din primele momente ale anchetei. Primul gest ciudat făcut de acesta a fost să forţeze intrarea în curtea casei în care au fost găsiţi părinţii lui, chiar în timp ce zona era izolată de oamenii legii pentru cercetări.

Al doilea indiciu care a atras atenția a fost curiozitatea bărbatului de 33 de ani pentru a afla detalii din ancheta polițiștilor. Și mobilul crimei, jaful, îl făcea pe Răzvan Rentea suspectul principal. Acesta avea probleme financiare mari, pierzând foarte mulţi bani la jocurile de noroc şi, din această cauză, acumulase foarte multe datorii. Răzvan Rentea a fost dezmoștenit după ce a pierdut sume uriașe la păcănele. Bărbatul dorea să vândă apartamentul în care locuia în Satu Mare pentru a-şi acoperi datoriile, dar părinţii, care erau proprietarii casei, s-au opus ideii. De aici se pare că a pornit şi conflictul care a dus la tragedie.

 

A cerut să fie eliberat din cauza hranei din închisoare

Anchetatorii l-au idenficat pe Rentea după probele AND ridicate de la locul crimei, care au fost analizate de la Bucureşti. După ce au venit rezultatele, poliţiştii au aşteptat să se termine slujba de înmormântare ale celor trei victime, după care l-au reţinut pe Răzvan Rentea.

Ancheta de la finalul anului trecut a scos la iveală câteva detalii şocante despre modul cum bărbatul şi-a omorât părinţii şi bunica. După înregistrările video ale camerelor de luat vederi din comuna Apa, anchetatorii au ajuns la concluzia că după ce şi-a omorât tatăl şi bunica, Rentea a mers în staţia de autobuz pentru a-şi aştepta mama care venea de la serviciu, pe care a ucis-o imediat ce a ajuns acasă.

Probele adunate de procurori arată că Răzvan Rentea și-a ucis familia cu un ciocan de bătut șnițele. Răzvan Rentea este judecat în stare de arest, dar a cerut în mai multe rânduri să fie pus în libertate. Unul dintre motivele invocate ar fi fost condițiile proaste din Arestul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare. Mai exact, mâncarea ar fi greu de ”digerat”.