CREDITELE în LEI, mai ieftine decât cele în EURO

CREDITELE în LEI, mai ieftine decât cele în EURO

Dacă anul trecut românii solicitau în proporţie de 90% credite ipotecare în euro, în 2014, ponderea împrumuturilor în lei solicitate a ajuns aproape la jumătate, potrivit celui mai mare broker de credite din ţară, Kiwi Finance.

"Începutul de an a marcat o premieră absolută pentru piaţa creditării în România: pentru prima oară în istorie, împrumuturile în moneda naţională sunt mai ieftine decât cele în moneda europeană. Faţă de anul trecut, când proporţia românilor care făceau credite ipotecare în euro era copleşitoare (90%), primele luni ale lui 2014 indică o tendinţă de echilibru între cele două monede: 54% împrumuturi în euro vs 46% împrumuturi în lei", a comunicat astăzi instituţia.

Potrivit Kiwi Finance, în primele 2 luni ale anului, peste 1000 de clienţi au solicitat credite prin broker, valoarea acestora fiind de 12,5 milioane de euro, cu 35% mai mult decât aceeaşi perioadă a anului 2007 şi cu 39% mai mult decât aceeaşi perioadă a anului trecut.

Brokerul a înregistrat în 2013 o creştere cu 55% a numărului de clienţi faţă de anul anterior. Cifra de afaceri a fost de 5,7 milioane lei, în creştere cu 43% faţă de 2012, iar volumul creditelor intermediate a fost de 270 milioane lei. Din acestea, 70% au fost credite cu garanţii imobiliare şi 30% credite de nevoi personale.

"Pentru 2014, Kiwi are o ţintă de 350 milioane lei şi creşterea cotei de piaţă a KIWI Finance cu 15%", a declarat Anca Bidian, CEO KIWI Finance.

Ne puteți urmări și pe Google News