Copacul cu Cărți ne invită să ne... „căţărăm” în el

Copacul cu Cărți ne invită să ne... „căţărăm” în el

„Copacul cu cărți”, una dintre cele mai îndrăgite manifestări culturale din București, a pregătit în perioada următoare o nouă sesiune de activități și evenimente interesante. Ateliere pentru copii şi părinţi, concerte şi piese de teatru.

Până pe 31 august, bucureștenii sunt întâmpinați în fiecare zi, în Parcul Cișmigiu, cu peste 200 de titluri din literatura autohtonă și internațională, povești pentru copii, romane celebre oferite de Editura Litera și Librăriile Humanitas.

Cei interesați să doneze cărți o pot face în zona special amenajată. La sfârșitul evenimentului, donațiile se vor îndrepta către locuitorii unui sat în care există o nevoie pentru astfel de cărți. Pe lângă lectură, publicul este așteptat la o serie de concerte, printre trupele care vor urca pe scena de la Copac numărându-se Stema, o trupă de rock cu influenţe electro, The Pixels, Up to Eleven sau Niște Băieți. Trupa Coma oferă și ea o doză de energie pură de metal alternativ în cadrul unui concert special, programată pentru astăzi.

În weekend, „Copacul cu cărți” îi invită pe copii să participe la atelierele de Origami și Baloane Uriașe, în timp ce părinții sunt așteptați la Atelierul de consiliere parentală „Locul de joacă pentru părinți”. În cadrul acestuia se vor discuta diverse probleme cu care se confruntă copiii, de la dezvoltarea psihologică a copilului până la modalități de a-l face să devină responsabil sau cum să-și împartă jucăriile cu alți copii.

Programul „Copacului cu cărți” este completat și de o gamă variată de cursuri precum cel de gimnastică tibetană, cel de Body Percussion, cel de improvizație sau cel de dans. Intrarea este liberă la toate evenimentele şi activităţile din cadrul Copacul cu Cărţi.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News