Consiliul fiscal: Rectificarea bugetară nu afectează deficitul din acest an!

Consiliul fiscal: Rectificarea bugetară nu afectează deficitul din acest an!

Consiliul fiscal consideră că rectificarea bugetară nu va determina depăşirea ţintei de deficit bugetar stabilită pentru acest an.

Însă, cauza foarte probabilă este nerealizarea cheltuielilor de investiţii, date fiind atât experienţa din 2014, cât şi realizarea programului semestrial, se arată în opinia transmisă de Consiliul fiscal pe marginea proiectului de rectificare bugetară, informează Agerpres.

"Consiliul fiscal apreciază că încadrarea în ţinta de deficit bugetar pe anul în curs în contextul menţinerii parametrilor actuali ai politicii fiscal-bugetare se va realiza cu uşurinţă, iar balanţa riscurilor apare drept înclinată în direcţia înregistrării unui deficit bugetar mai redus decât cel ţintit, în condiţiile în care sub-execuţia cheltuielilor de investiţii apare drept foarte probabilă, date fiind atât experienţa execuţiei din 2014, cât şi realizarea programului semestrial", se arată în documentul menţionat.

Pe de altă parte, "Consiliul fiscal are rezerve serioase faţă de nivelul rectificării ascendente a programului aferent veniturilor din contribuţii sociale, însă apreciază că riscul ridicat de materializare a unor venituri mai mici decât cele programate la nivelul acestei categorii de venituri este compensat de probabilitatea ridicată a unor venituri fiscale superioare celor estimate, dată fiind prudenţa extrapolărilor performanţei obţinute în primul semestru al anului", se menţionează în documentul citat.

Ne puteți urmări și pe Google News