Congres la PMP. Eugen Tomac, candideză la șefia partidului

Congres la PMP. Eugen Tomac, candideză la șefia partidului

Deputatul Eugen Tomac este unicul candidat, astăzi, la Congresul PMP, pentru funcţia de preşedinte al partidului, cu moţiunea " România implicată-PMP partidul schimbării".

Secretarul general al PMP Clement Negruț, care s-a ocupat de organizarea acestei reuniuni, declara, vineri, pentru mediafax.ro că reprezentanţii PMP l-au invitat pe Traian Băsescu la Congres şi îl aşteaptă "cu mare drag", dar fostul şef al statului "nici nu a infirmat, nici nu a confirmat" participarea.

Negruţ a mai spus că Elena Udrea, fost preşedinte al PMP, nu va fi prezentă la Congres, pentru că aceasta s-a suspendat din partid săptămâna trecută, funcţia de preşedinte interimar fiind asigurată de Eugen Tomac.

"Congresul PMP va avea loc la Palatul Parlamentului începând cu ora 11.00, vor fi 756 de delegaţi şi o singură moţiune «România implicată-PMP partidul schimbării» a domnului Eugen Tomac", a mai spus Clement Negruţ.

El a arătat că votul dat pe această moţiune va aproba automat şi lista cu cei 35 de susţinători ai candidaturii lui Eugen Tomac, "care vor deveni direct membri în CEN", for de conducere al partidului.

Potrivit acestei liste, prim-vicepreşedinte al PMP va fi Siegfried Mureşan, iar secretar general al PMP va fi Dorel Onaca.