COD GALBEN de FURTUNĂ şi GRINDINĂ până la ora 17.30. Vezi zonele afectate
- Silvana Chiujdea
- 28 mai 2014, 16:18
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă serie de atenţionări nowcasting de fenomene meteo extreme, valabile pe raza judeţelor Braşov, Mureş, Alba şi Harghita, până la ora 17.30.
Potrivit ANM, între orele 15.15 - 16.30, în vestul judeţului Mureş, în zona localităţilor Sânger, Zau de Câmpie, Şaulia, Papiu-Ilarian, Iclănzel, Grebenişu de Câmpie, dar şi în nordul judeţului Alba, în zona localităţilor Râmeţ, Livezile, Rimetea, Mirăslău, Sălciua, Ponor, Poşaga şi Ocoliş, se vor semnala descărcări electrice, averse de ploaie ce pot depăşi 25 de litri/metrul pătrat, intensificări ale vântului, grindină de dimensiuni mici şi medii.
De asemenea, până la ora 17,30, în nord-vestul judeţului Braşov (în zona localităţilor Rupea, Caţa, Ungra, Homorod, Racoş) şi în sud-vestul judeţului Harghita (zona localităţilor Dârjiu, Mugeni, Ulieş, Mărtiniş, Ocland, Odorheiu Secuiesc, Satu Mare, Lupeni, Dealu, Brădeşti, Mereşti, Lueta şi Vlăhiţa) sunt aşteptate descărcări electrice, intensificări ale vântului de peste 55 kilometri/oră, grindină de dimensiuni mici şi medii, precum şi averse de ploaie ce pot depăşi 25 litri/metrul pătrat.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.