CNN a primit aprobare să testeze DRONE în scopuri jurnalistice

CNN a primit aprobare să testeze DRONE în scopuri jurnalistice

Canalul de ştiri CNN a încheiat un acord cu Agenţia Federală a Aviaţiei americane (FAA) pentru a testa utilizarea dronelor în scopuri jurnalistice în Statele Unite, a anunţat CNN într-un comunicat publicat luni, relatează AFP.

În plus faţă de utilizarea lor în scopuri militare, folosirea privată a acestor mici avioane fără pilot, care permite obţinerea de imagini şi informaţii, a fost până în prezent aproape interzisă în Statele Unite, cu anumite excepţii şi la joasă altitudine (la mai puţin de 122 de metri, departe de aeroporturi), scrie Agerpres.

„Obiectivul nostru este de a obţine echipamente superioare'” celor care există în prezent în civil şi de a folosi opţiunile pe care le avem pentru a realiza un video-jurnalism de calitate folosind o gamă de UAV (vehicul aerian fără pilot sau dronă), a declarat David Vigilante, un membru din conducerea CNN.

Testele prevăzute vor avea loc în colaborare cu Institutul de Cercetare Georgia Tech. Acest centru de cercetare are sediul în Atlanta, la fel ca şi canalul de televiziune vedetă al grupului Time Warner.

La rândul său, FAA, prin vocea administratorului său Michael Huerta, a afirmat că speră ca acest acord să ajute la „integrarea în siguranţă a instrumentelor de strângere de informaţii fără pilot” în spaţiul aerian american.

„Avioanele fără pilot reprezintă o oportunitate semnificativă pentru mass-media”, a spus el.

Ne puteți urmări și pe Google News