Cluj IT Cluster, unul dintre cele mai importante clustere în domeniul IT la nivel naţional, a obținut eticheta Bronz, oferită ca urmare a unei evaluări făcute după o metodologie acreditată de către Comisia Europeană, realizată de European Cluster Excellence Initiative. Această acreditare este acordată entităților de management ale clusterelor, evaluarea urmând o procedură europeană standard.
„Rezultatul benchmarking-ului reprezintă recunoașterea Clusterului la nivel european conform clasificărilor specifice, însă presupune în mod special o responsabilizare, prin faptul că reflectă poziționarea clusterului în raport cu obiectivele strategice declarate pentru dezvoltarea socio-economică”, a declarat Alexandru Tulai, Președintele Cluj IT Cluster.
Acreditarea a fost înmânată reprezentanților Cluj IT Cluster în cadrul unui eveniment desfășurat în Amfiteatrul Verde al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, unde au luat cuvântul președinții și managerii clusterelor ce au primit certificarea Bronz, reprezentanții Agenției de Dezvoltare Nord-Vest și Rectorul USAMV, prof. dr. Doru Pamfil.
Eticheta bronz este valabilă 2 ani și poate fi utilizată în scop de promovare, pentru a facilita accesul la oportunități de colaborare cu alte clustere din Europa, la parteneriate și dezvoltarea de proiecte comune.
„Această etichetare este pentru noi și o recunoaștere a eforturilor depuse de echipa de management a clusterului și de membrii organizației pentru a crea o structură viabilă care poate genera valoare adăugată la nivelul industriei de IT din Cluj și nu numai. De asemenea, ne afirmăm interesul pentru a parcurge cât mai curând pașii pentru treptele superioare de etichetare la nivel european”, a declarat, la rândul său, Andrei Kelemen, Directorul Executiv al Cluj IT Cluster.
Reprezentanții clusterului au mai precizat că sunt interesați de parcurgerea procesului de auditare pentru obținerea certificării silver, însă acest lucru presupune etape ce durează, conform evaluatorilor, între un an și jumătate și doi ani.