Ciuperci și mucegai într-o școală din Constanța. Directorul, amendat de Direcția Sanitară

Ciuperci și mucegai într-o școală din Constanța. Directorul, amendat de Direcția Sanitară

Elevii Liceului de Telecomunicații din Constanța au postat pe facebook imagini din sala de clasă în care învață, în care se observă, pe lângă mobilierul degradat și mucegai, cum la îmbinarea podelei cu peretele au crescut ciuperci. Autoritățile s-au sesizat și, astăzi, după verificări, au luat măsuri.

Imaginile  cu condițiile insalubre de învățământ de la Liceul de Telecomunicații, preluate de presa locală, au fost văzute de Inspectoratul Școlar Județean și de Direcția de Sănătate Publică din Constanța. Echipe de inspectori ale celor două instituții au fost trimise, astăzi, în control. Chiar dacă între timp, femeia de serviciu a “cules” ciupercile din dispoziția conducerii liceului, situația expusă de copii pe internet se confirmă. 

Șeful Direcției de Sănătate Publică din Constanța, Constantin Dina, a declarat, pentru EVZ, că în clasa cu pricina învață doar elevii de clasa XI-a, sala fiind în zona internatului școlii care se află în reparații. Se observă cum apa s-a infiltrat de la etajul trei la etajul doi, unde învață copiii, s-a adunat mucegai pe pereți și pe podea. “Din cauza condițiilor igienico sanitare improprii, am dispus suspendarea activității în sala de clasă și relocarea elevilor în altă sală. Directoarea liceului a fost amendată cu 1000 de lei pentru că nu a efectuat, periodic, lucrări igienico sanitare”, a spus Constantin Dina. 

Inspectoratul Școlar Județean Constanța  a constatat că din lipsa spațiului în clădirea principală, elevii din cinci  clase își desfășoară activitatea într-un alt corp de clădire a cărui construcție nu este finalizată, lucrările de reabilitare totală fiind sistate încă din anul 2010.La etajul al II-lea al acestei clădiri își derulează activitatea 26 de elevi din clasa a XI-a, “într-o sală în care sunt infiltrații, zugrăveala este deteriorată și mobilierul este degradat”. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Conducerea ISJ a recomandat conducerii unității de învățământ dezafectarea sălii de clasă și identificarea unui alt spațiu corespunzător normelor igienico- sanitare pentru optima derulare a cursurilor clasei a XI-a. „De asemenea, se impune realizarea unei igienizări generale a tuturor spațiilor de învățământ și responsabilizarea întregului personal și a elevilor pentru menținerea în condiții adecvate a acestora”, informează Inspectoratul Școlar  Județean Constanța.