Editura Evenimentul si Capital

FROZEN, ÎN ROMÂNIA. Cine va fi Elsa și cum s-a pregătit ea pentru spectacol

Maria Repciuc
Autor: | | 0 Comentarii | 176 Vizualizari

Premieră europeană pentru cei mai mici spectatori din România. Scena de la Sala Palatului va găzdui în curând „Frozen - Regatul înghețat”, o replică teatrală a celebrei animații care a cucerit o lume întreagă.

 În rolurile principale, tinerii actori Ioana Maria Repciuc (Elsa, foto), Veronica Prodan (Anna), Răzvan Bănică (Hans) și Ovidiu Usvat (Kristoff). Suprinzător, cele două actrițe, Ioana Maria Repciuc și Veronica Prodan seamănă ca două picături de apă cu personajele celebrei animații. „Nu am văzut desenul animat, decât după ce am luat castingul”, a mărturisit Ioana. „Auzisem de el de la verişoara mea, care este pasionată de Frozen. Are și pe mobilă personajele îndrăgite. Când a auzit în ce producție joc a reușit să mai spună doar„Serios?!?!”, a povestit amuzată actrița. Cel mai haios lucru e că, de fapt, Ioana se pregătea pentru un alt rol. „M-am gândit că voi primi rolul Anna, pentru că mă simţeam un pic mai aproape de ea, mai copilăroasă. Mi-am dat seama că nu este aşa, iar colega mea este de 1.000 de ori mai potivită. Am realizat că ... am crescut un pic mai mare”, a mai spus Ioana.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Monden

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate