Chirica, EnergoNuclear: Fără ajutoare de stat nu se mai poate construi nicio centrală azi

Chirica, EnergoNuclear: Fără ajutoare de stat nu se mai poate construi nicio centrală azi

Orice investiție nouă în producția de energie electrică în România sau în Uniunea Europeană poate fi făcută doar cu ajutorul unor mecanisme suport supuse analizei și aprobării Comisiei Europene, sub formă de ajutor de stat permis, a declarat, într-un interviu pentru Agerpres, Teodor Chirica, expert în domeniul energiei nucleare și directorul general al EnergoNuclear, compania de proiect pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă.

Potrivit acestuia, la preţul cu care se vinde astăzi energia în toată lumea, nu sunt resurse pentru a face noi investiţii viabile. “Fără mecanisme suport, nu se poate face nicio investiție în energetică, în niciun domeniu. Nu poți face o hidrocentrală de mărimea celei de la Vidraru, nu poți face o centrală nucleară, nu poți face o centrală termo modernă, cu sisteme de reducere a emisiilor. Nici regenerabilele nu s-au făcut și nu se fac fără mecanisme-suport. Marea Britanie a recunoscut eșecul pieței și și-a fundamentat solicitarea făcută Comisiei Europene pentru ajutor de stat permis pe acest concept, pentru noul său proiect nuclear, solicitare aprobată de Comisie”, a afirmat Teodor Chirica.

În privinţa reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, directorul general al EnergoNuclear spune că preţul vehiculat, de 6,5 miliarde euro, este ridicat. 

“Mi se pare mult și cred că este loc de îmbunătățire. Mai mult nu pot să comentez, decât că un parteneriat românesc cu investitori chinezi, care au experiență curentă a construcției și punerii în funcțiune a numeroase centrale nucleare în China, poate să contribuie la o reducere a costului centralei. Având în vedere reputația chinezilor de buni negociatori, este posibil să se obțină prețul corect pentru contractul de inginerie, procurare și construcție a Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, având în vedere și interesul investitorilor de a avea un proiect eficient economic”, a afirmat Chirica.

Ne puteți urmări și pe Google News