CFR Cluj nu s-a trezit încă din „beția” campioanei

CFR Cluj nu s-a trezit încă din „beția” campioanei

Deținătoarea trofeului Ligii 1 a picat primul test european, după performanța din România. Marți, trupa din Gruia a cedat în fața lui Malmo, în Champions League.

CFR Cluj, campioana en-titre a României, a cedat, marți, pe teren propriu, în fața grupării suedeze Malmo, scor 0-1, în prima manșă a turului 2 preliminar din Liga Campionilor. Surprinzător, „feroviarii” erau așteptați să debuteze în forță în Europa, după forma excelentă arătată sezonul precedent în Liga 1 Betano.

 

Fără șut pe poartă

Ne puteți urmări și pe Google News

Însă, trupa din Gruia a terminat jocul cu nordici fără șut pe poartă. Acum, calificarea în turul 3 al celei mai importante competiții inter-cluburi din Europa este în pericol. Semnalul de alarmă a fost tras chiar de noul tehnician al CFR-iștilor, Edward Iordănescu. „Asta înseamnă fotbalul în Europa, dinamism. Am intrat într-un joc de luptă, de uzură, din care n-am avut câştig de cauză, pentru că ei au câştigat majoritatea duelurilor. Apar niște greșeli care în campionatul intern nu contează atât de mult, dar în Europa te costă. Nu meritam mai mult! Mergem acolo, marcăm un gol și încercăm să ne calificăm”, a declarat Iordănescu Jr. Returul din Suedia este programat pe 1 august, dar până atunci, oficialii campioanei Ligii 1 sunt speriați de jocul modest arătat de clujeni. „O evoluţie extrem de slabă! E cel mai slab meci de când sunt eu la CFR. Am intrat timoraţi, speriaţi, ne-a copleşit miza acestui meci! E un adversar cu care putem să ne luptăm, nu e de speriat. E, cred, cel mai slab meci de când sunt aici. Nu neapărat că n-au fost realizări, cât atitudinea din teren”, a spus Bogdan Mara, directorul sportiv al CFR-ului, la Digi Sport.