După șase luni petrecute ca șofer profesionist pentru Deutsche Post am înțeles că Germania funcționează ceas atunci când este vorba de munca prestată și balcanic la momentul salariului. În special pentru est-europeni. Mare parte dintre români reprezintă pentru Germania forță de muncă ieftină și fără prea multe pretenții și drepturi. Ai noștri sunt dispuși să lucreze dublu față de un neamț și să fie plătiți mult mai puțin

Foarte multe dintre joburi sunt în domeniul curieratului, în special pentru Deutsche Post, firmă care se laudă că este principalul angajator din Germania. În realitate, cele mai multe joburi sunt pentru parteneri ai Poștei, care și-a externalizat serviciile și în acest fel ajungi să lucrezi pentru firme deținute de cetățeni turci, ruși sau români și să fii plătit cu salariul minim pe economie. În luna aprilie am reușit să mă angajez ca șofer profesionist într-o firmă germană, cu tradiție de zeci de ani în transporturi, care deține aproape trei mii de camioane, principalul colaborator al Deutsche Post. Salariul oferit este atractiv în comparație cu cel din România: 10 euro brut pentru o oră de muncă. Oferta pare bună având în vedere că printre criteriile de angajare nu se numără experiența sau cunoașterea limbii germane. În realitate, această ofertă ascunde multe capcane: riști să nu primești toți banii, lucru care mi s-a întâmplat și mie timp de șase luni și să fii plătit mult mai puțin decât colegi care prestează exact aceeași muncă.

FOTO: În pauza de condus camionul mă relaxam pe bicicletă

Lucrezi 14 ore pe zi – primești banii pentru 11

Sistemul de pontaj al angajatorului este unul destul rudimentar, care se dovedește la final avantajos întotdeauna în favoarea companiei. Mai exact, cursele de poștă care le efectuezi zilnic notezi pe o hârtie, pe care la sfârșitul lunii o depui la firmă și ți se calculează orele lucrate. În prima lună, după 155 de ore lucrate în două zeci de zile, am primit aproape 800 de euro. Am continuat să lucrez crezând că este vorba despre prima lună, perioadă de probă. În mai și iunie lucrurile stau la fel, cu un salariu mai mare, aproape 1.500 de euro și cu minim două sute de euro „furați” din greșeală.

Program non-stop, de toamnă

Pentru a putea supraviețui în Germania, având în vedere că doar pentru cazare trebuie să plătești minim trei sute de euro pentru un pat într-o cameră cu una sau mai multe persoane, am decis ca în toamnă să lucrez ore mai multe pentru un venit mai mare. Principala condiție a fost să lucrez în fiecare zi pe aceeași rută, pentru a nu mai putea fi „furat la ore”, așa cum se întâmplase în lunile precedente când efectuam în fiecare zi alte trasee. Programul începea la ora 11.30 dimineața, atunci când plecam din Frankfurt spre Fulda, un orășel aflat la o sută de kilometri distanță și se termina la patru, tot dimineața, dar ziua următoare, cu o pauză de trei ore petrecută în camion. Lucram practic la program fix, cu aproape treizeci de opriri pe zi, fiecare la ora stabilită de un turplan, conform preciziei germane. Am decis să lucrez și sâmbăta, și duminica, cu un alt camion pentru a evita amenzile, practică des întâlnită în rândul transportatorilor din Germania.

Muncești nemțește - încasezi bani românește

În luna octombrie am reușit să lucrez 379 de ore, cu o singură zi liberă, 3 octombrie, Ziua Națională a Germaniei. De multe ori, după minim 14 ore de muncă, preferam să dorm în mașină, în parcare, decât să fac cei 200 de kilometri dus întors până acasă, la Frankfurt. Pentru efortul depus, compania germană cu 3.000 de camioane m-a premiat ca și în lunile precedente: mi-a tăiat 50 de ore de muncă și a motivat că voi primi banii cândva, nu se știe când, deși pentru fiecare zi lucrată existau trei foi de parcurs emise de Deutsche Post, ștampilate, semnate și neluate în seamă de cei care ar trebui să te plătească corect. Practic, aproape patru ore îți erau tăiate zilnic. Majoritatea colegilor de la firma LTG (Langenlonsheimer Transport GmbH) au de obicei aceeși problemă atunci când vine vorba de încasat banii. Există totuși și oameni mulțumiți de salariul încasat, indiferent dacă este ciupit puțin, având în vedere nivelul salariilor din România. Pentru exact aceeași muncă, un neamț primește la poștă minim 14 euro pe oră și ajunge în trei ani la 18, aproape dublu.

Turnul Babel din Germania

Atât la LTG cât și la poștele din zona Frankfurt eram sute de șoferi din zeci de țări diferite și principalul canal de comunicare era limbajul semnelor. Spre norocul celor peste o sută de șoferi români, unguri, croați, italieni, portughezi sau de alte naționalități aveam un dispecer de origine turcă, Elflanli, devenit neamț între timp, care vorbea germană, turcă, engleză, franceză și spaniolă și cu care reușeam să comunicăm cât de cât. La fel se întâmpla și la poște unde cu siguranță întâlneai pe cineva cu care să te înțelegi și să te ajute. Mai greu de comunicat era cu nemții din fosta RDG, mult mai puțin deschiși către est-europeni sau imigranți.

Alternativă

În cazul în care nu vrei ca să riști să fii plătit la oră de o firmă germană și să te trezești că nu încasezi toți banii, există firme ale turcilor sau rușilor care îți oferă salariu fix și cazare. Ca șofer profesionist, pentru minim opt ore de muncă primești din partea unui patron turc 1.300 de euro și cazare într-un apartament cu alți cinci colegi, de obicei est-europeni.

Ionel de la Buzău, accident după 16 ore de muncă zilnic

Ionel, un tânăr din Buzău, ne-a povestit că a ajuns în Germania după ce a lucrat 10 ani în Cipru, fiind adus de un vecin de-al său, la un patron turc, care îi promisese că va câștiga 1.500 de euro pe lună. A lucrat fără forme legale mai multe luni și salariul era de maxim 1.000 de euro pe lună. După un an a evoluat și a prins un post liber de șofer de dubă la un sas din Nurenberg. Era bucuros că primea în jurul salariului minim din Germania pentru aproape șaisprezece ore de muncă. Începea munca dimineață la ora opt și strângea până la doisprezece scrisorile din 55 de cutii poștale. Între două și șapte după amiază aduna pachetele de la câteva zeci de centre și la ora nouă seara începea un tur de poștă de aproape șapte sute de kilometri, care ținea până la ora trei noaptea. Ca să ajungă la 1.400 de euro mai lucra și sâmbătă dimineață câteva ore.

FOTO: Ionel așteaptă o nouă operație peste câteva luni

Ghinion

După patru luni, în timp ce voia să traverseze strada pentru a goli o cutie poștală, a fost călcat de o mașină și abia în luna februarie anul viitor va afla dacă va mai putea merge vreodată. În prezent are câteva tije și șuruburi în picioare, primește 70 la sută din salariul trecut în acte, mai mic decât cel real, dar se bucură că patronul sas l-a susținut în toată această perioadă. În plus, soția lucrează „la un neamț, la restaurant, și chiar dacă au furat-o cu o sută de euro, mai scoate și ea mâncarea“.

El speră să se întoarcă la muncă și crede că va rezista. „Dacă îmi ajută Dumnezeu, în primăvară sunt la serviciu. Eu sunt rezistent, dar când lucrezi de la șapte dimineața până la trei a doua zi mai și obosești”, mi-a povestit, ieri, Ionel.

„Dubițarii de la Poștă” - 750 de euro pe lună pentru minim 10 ore de muncă

Pentru cei care nu dețin permis profesionist de conducere, munca pentru Poștă poate fi un adevărat calvar.În general, tururile de poștă sunt câștigate la licitație de firme mari, care, la rândul lor, subînchiriază unor firme mici contra unui comision substanțial. Astfel se ajunge ca un șofer de dubă să muncească peste doisprezece ore pe zi pentru 1.000 de euro pe lună. La Niederaula, un centru al Deutsche Post unde sunt distribuite scrisorile către toată Germania, ajung în fiecare noapte zeci de români. Cea mai mare parte dintre ei lucrează pentru un sirian și sunt numiți „băieții lui Salam”.

Cu bagajul în mașină

Pentru minim opt ore de muncă primesc 750 de euro și cazare. Este impropriu spus cazare, pentru că au bagajul permanent în mașină, cazarea fiind în fiecare noapte în alt oraș, acolo unde termină cursa. Pentru sirian lucrează mai bine de 50 de români, toți din Maramureș. Deși firma este germană, patronul sirian a învățat repede obiceiurile românești și aduce dubele care au un rulaj de milioane de kilometri la reparat și vopsit într-un garaj din Maramureș, unde plătește în jur de 700 de euro pentru o revizie generală.

Sandu dormea cu mâncarea sub pernă

Nici povestea lui Sandu, un român din Suceava, nu este cu mult mai bună. El a ajuns să lucreze pentru un român din Galați care are cinci dube la Deustche Post. Când a plecat din România i s-a promis un salariu de 1.800 de euro și cazare. Odată ajuns la Ausburg a fost cazat într-o cameră cu alți cinci colegi, în paturi suprapuse, ca la pușcărie. Mâncarea o ținea sub pernă pentru că cei mai vechi îi beau inclusiv apa pe care o lăsa în frigider. Salariul pe care l-a primit a fost, de fapt, de 1.400 de euro pe lună din care i se oprea cazarea, 400. Nici măcar mia de euro care îi rămânea nu o primea întreagă, pentru că era obligat să conducă o dubă de trei tone, 1.100 de kilometri pe zi cu maxim 90 de litri de motorină. Dacă depășea acel consum i se opreau banii pentru carburant din salariu. Mai mult, atunci când patronul român a făcut cununia civilă și-a invitat angajații la petrecere și le-a stabilit taxă de participare 150 de euro, pe care li i-a oprit din salariu. Pe Sandu, care avea permis de profesionist, am reușit să îl angajez pe camion la LTG în luna noiembrie. „Cel mai mare colborator al Deustche Post”, LTG a reușit să piardă acea hârtie pe care își notase tururile muncite și l-au plătit cu opt sute de euro, cu promisiunea că restul de cinci sute vor fi plătiți ulterior, probabil tot așa cum aștept și eu diferența de bani pentru lunile iulie, septembrie, octombrie și noiembrie.

Record

Alin, un șofer de dubă, angajat al unui turc, reușea să primească un salariu de 120 de euro pentru o zi de muncă. În fiecare zi, el efectua o cursă de poștă Frankfurt – Milano și retur, în jur de 1.500 de kilometri. Pleca la 12 noaptea din Frankfurt, ajungea la 10 la Milano, dormea două, trei ore în dubă și pleca înapoi pentru a ajunge până la zece seara. Programul era de luni până vineri.

Români în Germania

În ultimii ani, numărul românilor care aleg Germania pentru a munci a crescut cu peste 30% în fiecare an. În 2016, peste 400.000 de români figurau înregistrați, oficial.

Programul de muncă, o glumă pentru fi rmele germane

Potrivit legislației din Germania, un loc de muncă cu normă întreagă cuprinde aproxi mativ 40 de ore pe săptămână, prestate într-un program de lucru de luni până vineri. Totuși, există domenii cum sunt sănătatea, gastronomia, transporturi publice, în care se lucrează și sâmbătă, și duminică. În aceste cazuri, timpul de lucru maxim pe săptămână este limitat prin lege la o medie de 48 de ore, cel mult 60 de ore cu compensație de timp liber în săptămâna (săptămânile) următoare. Legea stabilește și o durată maximă a unei zile de muncă. După o zi de lucru trebuie să urmeze o întrerupere a lucrului de cel puțin 11 ore, potrivit legislației germane. În realitate, eu am lucrat 370 de ore într-o lună, plătite 320. Practic, minim zece ore pe zi, fără nici un fel de pauză.

În cazul șoferilor profesioniști, timpul de lucru ar fi trebuit să fie de maxim nouă ore pe zi, cu o pauză de 48 de ore pe săptămână. În acest caz, sâmbăta și duminica se lucrează pe un camion mai vechi, care are tahograful cu disc, iar în cursul săptămânii - cardul tahograf. Această practică este folosită de mai multe firme de transport din Germania, având în vedere că sancțiunile pentru șoferii camioanelor cu numere de Germania sunt mult mai mici în comparație cu firmele de transport din alte țări UE.